SOCOR, Gabriel (1848-1928)

SOCOR GabrielDoctor, primul profesor universitar de fiziologie umană. S-a născut la Iași în anul 1848, luna august. A fost fiul unei familii vechi de armeni din Moldova. „Ararat” (de sub direcția lui V. Mestugean) a publicat că s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, în anul 1928, în aceeași zi de august în care s-a născut. A fost în­mormântat la cimitirul ar­mean din Tătărași (Iași). În legătură cu viața și opera lui Gabriel Socor, redăm dintr-un articol, publicat de Dr. Alfred Reiner, în revista „Ararat” (se­ria nouă): „Nu cunoaștem o lucrare care să trateze istoria familiei de armeni, care au purtat numele de SOCOR și au contribuit mult la îmbo­gățirea culturii române prin opera lor, integrați perfect în atmosfera intelectuală româ­nească și despre care mulți dintre contemporanii noștri nu mai știu că au fost armeni! Primul Socor care și-a înscris numele la loc de cinste în istoria învățământului superior ieșean a fost Gabriel Socor, născut la 15 august 1848; i-a revenit onoarea de a fi primul profesor de fiziologie umană (1881-1913) la Facultatea de Medicină a Universității din Iași. Specializat în Germania la profesorul Ernest Wilhem von Bruker, dr. Gabriel Socor a pus bazele medicinei expe­rimentale la tânăra facultate ieșeană, a organizat un laborator bine înzestrat, în care se desfășura învățământul practic al studenților la nivel european, considerat ca cel mai înzestrat laborator de fiziologie umană din România. A avut preocupări într-o serie de domenii noi, necunoscute pâ­nă atunci, bazate mai ales pe fiziologia și psihofiziologia sistemului nervos central. Tre­buie evidențiată orientarea di­namică a profesorului Ga­briel Socor într-o epocă în ca­re se făcea prezentă o limitare ex­cesivă a anatomiei clinice, pre­ocupările sale reprezentând primele cercetări în me­dicina românească. În același timp a inspirat lucrări colaboratorilor și studenților săi. Pro­fesorului Socor îi datorăm pri­mele cercetări românești refe­ritoare la influența exercitată de muzică asupra omului și animalelor. Sub îndrumarea sa a fost elaborată prima teză de doctorat în medicină și chi­rurgie cu subiectul: „L. Men­del, Contribuții la studiul psihofiziologiei muzicale”, (teza nr. 286, Iași 1907). Pes­te ani dr. medic Marta Trancu Rai­ner va aminti în Jurnalul său: „profesorul Gabriel Socor care ne făcea atât de frumos fi­ziologia”. Între 1900-1915 a predat un curs de oftalmologie, conducând totodată și serviciul clinic de la spitalul Sfântul Spiridon; apoi unul de farmacologie. Faptul că a predat discipline diferite nu trebuie să mire cititorii de azi, unele discipline nu erau perfect delimitate decât în marile centre universitare europene. La noi era epoca de început a învățământului medical superior și profesorii au predat studenților materiile pe care le stăpâneau mai bine fără a neglija completarea lor cu progresele Europei în știința medicală. Profesorul G. Socor a fost printre primii profesori universitari, care și-au editat pre­le­gerile. O perioadă i s-a în­cre­dințat și demnitatea de decan al Facultății de Me­di­cină din Iași, în care calitate a susținut revendicările studen­ților, în timpul grevelor din 1909. I-a sprijinit activ, asu­mându-și mari riscuri. A fost membru al Asociației medi­cilor din România (1897), a publicat un număr important de lucrări științifice unele dintre ele fiind foarte folositoare și azi celor care studiază trecutul medico-istoric al Iașului: „Analele Casei Spi­ta­lelor și Ospiciurilor Sf. Spiridon”, Iași, 1893 sau, „Sta­tistica pe anul 1889 a ser­viciului de oculistică în­so­țită de observații cli­nice”, Iași 1890, 127 pagini. Pro­fesorul Gabriel Socor a lup­tat îm­potriva mizeriei, atitudine care reiese clar, printre altele, din „Raportul științific relativ la activitatea ambulanței rurale în județul Vaslui” 1877, 60 pag. Dintre lucrările cu caracter pur științific mai cităm: „Tratamentul conjuctivitei granuloase cu iridiu”, Iași 1907, „Câteva cercetări asu­pra oboselii musculare la om” Iași, 1902.


Izvoare:

Enciclopedia „Cu­getarea”, București 1940, p. 793;

Revista Ararat (seria veche) nr. 52 din octombrie 1928, p. 5.