SIRUNI, H. Dj. (1890-1973)

Numele li­terar al lui Hagop Djololian, enciclopedist armean, situat printre prestigioșii umaniști ai veacului nostru. Unul dintre cei mai însemnați animatori care a strâns legăturile sufletești dintre armeni și români. S-a născut în orașul Adabazar din Asia Mică, în anul 1890, la 19 aprilie. De mic copil se stabilește la Constantinopol. Aici, urmează școala armea­nă, la Pera, apoi renumitul liceu „Ghetronagan” (1905-1909), și Facultatea de Drept (1909-1913). Se remarcă prin articolele sale pe care le publică în „Azadamard”, cel mai important ziar, în limba armeană (1910-1915). La 15 ani debutează în literatură, publicând poezia „Dorința”, în revista „Masis” din același oraș. Primele sale culegeri de versuri sunt intitulate „Cre­pus­cul” și „Spre altarul mi­nunii” (1908 și 1914). Împreună cu renumitul poet Daniel Varujan, va redacta almana­hul de literatură și artă „Na­vasart”. În anul 1915, anul evenimentelor tragice din Tur­cia, când cei mai de seamă poeți și scriitori armeni în frunte cu Daniel Varujan sunt masacrați, H. Dj. Siruni este arestat și întemnițat la vârsta de 18 ani de către regimul sultanului Hamid II, zis și cel Roșu; după eliberare este obligat să se ascundă. După război, H. Dj. Siruni se evidențează ca ziarist, scriitor, autor de versuri, de proză, teatru, critică literară și traduceri, din literaturile fran­ceză, rusă, turcă și, mai târ­ziu, română. Este ales secretar general al Uniunii scriitorilor și artiștilor armeni din Constantinopol (1921). Îm­preună cu alți intelectuali ar­meni , H. Dj. Siruni se stabilește în România, unde face cunoștință cu marele istoric Nicolae Iorga. Amintind des­pre această întâlnire, Siruni spune: „Trecând prin Româ­nia, îl vizitasem pe Nicolae Iorga, pentru a-i înmâna di­ploma de onoare din partea Casei Centrale Armene din Constantinopol. El m-a reți­nut aici și de atunci m-am stabilit în România, unde mi-am găsit o a doua patrie”. Orientat de savantul român, Siruni îm­bră­țișează probleme legate de is­torie. Sub îndrumarea lui Ior­ga devine, în scurtă vreme, inițiator de biblioteci, de asociații culturale. Sub patronajul profesorului organizează în anul 1930 „Expoziția de artă armeană”, în București, vizi­tată de Suve­ranul țării și de membrii familiei regale. Ocu­pă mulți ani la rând scau­nul de secretar general al Epar­hiei armene din Româ­nia. Redactează „Nava­sart”, publicație de literatură și artă (1923-1926), apoi, ziarul „Araz” (1932-1944), almana­hul cu același titlu, iar din 1935, editează sub înaltul patronaj al lui N. Iorga, o pu­blicație de cultură armeană, în limba română, intitulată „ANI”, „revistă cu caracter enciclopedic, în care toate rațiunile vieții armenești erau să fie reprezentate” (N. Iorga). Ca armenolog, Siruni a câș­tigat merite deosebite în stu­dierea istoriei vechi, me­die­vale și noi a armenilor, istoria literaturii armene vechi și noi, cercetarea manuscri­selor ar­mene, istoria teatrului armean și, nu în ultimul rând, istoria armenilor din România. Ast­fel, profesorul Iorga a avut un rol primordial în formarea lui Siruni ca istoric orientalist. „El m-a îndemnat — scrie Siruni — să cercetez izvoarele ar­menești necunoscute sau ne­cercetate până atunci, care erau menite să lămurească într-o măsură, diferitele faze ale istoriei României; am pre­zentat în acest sens mai multe comunicări la Aca­de­mie, pu­bli­cate ulterior în „Analele Academiei”; tot în această di­recție am colaborat cu studii și articole la diferite reviste de specialitate din țară și străinătate. Am scris, printre altele, un studiu despre viața și ope­ra lui Eminescu, în limba ar­meană, care a apărut la Paris în 1930, împreună cu un nu­măr destul de mare de traduceri din opera marelui poet. Am mulțumirea că aceste traduceri au fost apreciate atât de profesorul Iorga, care spunea că recunoaște în ele ritmul eminescian, cât și de Perpessicius, care mă consi­dera în 1940, scriind despre aceste traduceri „un pătrunzător interpret și unul din cei mai inițiați cunoscători ai universului eminescian”. Cer­cetând, în mod îndelungat, izvoare armenești și turcești, Siruni aduce numeroase date privind istoria României. Între lucrările publicate în limba română se află și seria „Măr­turii armenești despre ro­mâni” cuprinzând studiile: „Cuvinte românești în dialectul armenilor din Ardeal” (1927); „Valahia și Moldova în Geografia părintelui Hugas Ingigian”, publicată și de Aca­demia Română (Memo­ri­ile secțiunii istorice 1929); „Ex­trase din cronica armenilor din Camenița”, partea I (1936); „Aron Vodă, Răzvan Vodă și Eremia Vodă, într-un poem al unui cronicar armean” (1936); „Dobrogea și Basarabia în Geografia părintelui Hugas Ingigian” (1936-1938); „Isto­rici armeni și vechimea popo­rului valah — pe marginea unui studiu al domnului Aurel Deceu” (1941); „Țara Voievo­dului Ștefan — pe marginea unui manuscris armenesc scris în Cetatea Albă” (1459-1460); „Opera lui Eminescu” — cu o scrisoare a lui N. Iorga și o dare de seamă a lui Gr. M. Avakian (1941); „Urme românești în Crimeea” (1942) etc. Lucrări de H. Dj. Siruni după izvoare turcești: „Domnii români la Poarta Otomană” (1941); „Monedele turcești ca­re au circulat în Țările Ro­mâne” (1944). Siruni a fost unul dintre cercetătorii cei mai prodigioși privind legăturile armeano-române, precum și viața coloniilor armene din diaspora. Câteva titluri: „Manuscrisele armenești din România” (1928); „Manuscri­sele armenești din Bisericile armene din România” (1929); „Variantă a legendei Meșterului Manole” (1928); „Din trecutul tiparului armenesc în România” (1928); „Armenii în România” (în limba armeană — 1929-30); „Manuscrisele armenești de la Academia Română” (1935); „Cronica armenilor din România”; „Bi­bliografia studiilor armenești din România” (1940); „Bise­ricile armene din Țările Ro­mâ­ne” (1942-43); „Armenii în viața economică a Țărilor Române” (1944); „Înscripțiile armenești din București”; „Armenii din Transilvania” — în lumina documentelor descoperite”, (în limba armeană – 1965); „Docu­men­te din arhive armenești pe pământul României” (1966); „Armenii în 1848” (1968); „Considération sur le dialecte arménien des Pays Rou­mains” (1968); „Bairactar Moustafa Pacha et Manouk Bey Mirzaian — prince de Moldavie” (1943); „Pagini din viața lui Manuc Bey” (1969-1970) ș.a. În tot ce a scris și a tipărit se poate compara cu opera scrisă de un institut în­treg. Paralel cu activitatea ști­in­țifică de cer­ce­tător istoric, Siruni a des­fă­șurat și o bogată activitate didactică. A ținut cursuri la Institutul sud-est eu­ropean, condus de profesorul Iorga, la Institutul de studii balcanice, condus de profesorul V. Papa­costea, la Facultatea de litere din București și, la Școala superioară de arhivistică. Un renumit orientalist, M. Gu­boglu, vorbind despre aportul adus de Siruni în orientalistică a spus: „Timp de o jumătate de veac, poate și mai bine, Siruni a desfășurat o activitate febrilă pentru dezvoltarea orientalisticii române. Format la înalta școală istorică a lui N. Iorga, bazat pe tezaurul arhi­vistic, a îmbogățit această știință în ramurile cele mai reprezentative: armenistica și turcologia, cu numeroase lucrări prețioase. Lucrările lui Siruni conțin un tezaur bogat de știri istorice, lingvistice, li­terare, etnografice, artistice, etc.” O mare înfăptuire a lui Siruni trebuie socotită și întemeierea „Casei culturale ar­me­ne” din București, dona­țiu­nea Hovsep și Victoria Du­dian. În anul 1944, la 28 decembrie, H. Dj. Siruni îm­preună cu alți intelectuali ar­meni din România, este arestat și deportat în îndepărtata Siberie. Unii dintre ei au murit și au fost îngropați acolo. Alții, s-au întors, bolnavi, mu­rind în țară. Siruni a revenit în anul 1955, cu un ochi pierdut. Aceasta a fost a patra de­por­tare din viața savantului, care a găsit, deși grav bolnav, forța necesară de a continua mun­ca de cercetător asiduu, în cadrul Muzeului de istorie a Bucu­reștiului, apoi în patru sectoare diferite ale Aca­de­miei Române, la Direcția Ar­hivelor Statului, ca invitat, pentru a studia documentele armenești și turcești legate de istoria României. Siruni a adus, în același timp, un mare aport, la completarea istoriei armenilor din Transilvania. In­vitat de Muzeul Central Militar, el a descifrat inscripțiile de pe armele orientale. A pus bazele Societății de Orientalistică din România. A contribuit la re­dac­tarea anuarului „Studia et Acta Orientalia”, unde a co­laborat până la sfârșitul vieții sale. Sfidând boala care îl măcina, Siruni, deși la o vârs­tă înaintată, muncea zi și noap­-te, spunând prietenilor: „Vreau să recâștig cei zece ani pierduți (în Siberia), să mai las, câte ceva, după care pot să părăsesc”… În anii 1969 și 1970, H. Dj. Siruni, cărturarul armean de notorie­tate universală a fost sărbătorit în Ro­mânia, Armenia, și în câteva centre din diaspora armeană, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani și 65 de ani de activitate științifică. „Siruni a fost un erudit, un eminent orientalist, foarte bun cunoscător al limbii turcești, om a cărui activitate a fost de cea mai bună însemnătate în cla­rificarea unor aspecte mai pu­țin cunoscute ale trecutului nostru, în special în ceea ce privește relațiile noastre po­litice, economice și juridice cu imperiul otoman”. (N. Iorga) A închis ochii pentru totdeauna în ziua de 7 aprilie 1973.

Izvoare:

Enciclopedia „Cu­getarea”, București, 1940, pag. 786;

„Dicționarul de pseudonime” de Mihail Straje, București, 1973, p. 653-654;

„Enciclopedia istoriografiei românești”, Bucu­rești, 1978, p. 299;

Suren Kolangian, istoric S.U.A: „Prof. H. Dj. Siruni un laborios cercetător de armenologie” (studiu publicat în revista „Ecimiadzin”, 1970, 12 pagini, 45-63);

Suren Kolangian: „Bibliografia lucrărilor de armenologie a profesorului H. Dj. Siruni, ibidem, 1971, p. 41-44;

„Bibliografia lucrărilor lite­rare ale lui H. Dj. Siruni” de Suren Kolangian, publicat în „Vestitorul Arhivelor Armeniei”, Erevan, 1977, p. 194-206;

„Enciclopedia Ar­meană” (litera S.) volumul 10, 1984, p. 149;

„Centena­rul nașterii lui H. Dj. Siruni” — rezumatul unor cuvântări publicate în „Ararat” (seria nouă) și semnate: Arșavir Acterian, IPSS Arhiepiscop Dirair Mardi­ghian, poetul Ioan Alexan­dru, Meliné Po­ladian-Ghe­nea, A. Ando­nian, Sergiu Selian, Tigran Grigorian.