SERPEGA, (Armeanca)
Mama a trei feciori, care au urcat pe tronul Moldovei. Primul, și cel mai important dintre ei, Ioan-Vodă, poreclit „cel Cumplit” de către marea boierime, iar în istoriografie cunoscut și sub numele de Ioan Armeanul. „Era fiul lui Ștefan cel Tânăr și al armencei Serpega” (vezi Grigore Ureche și N. Iorga). Între anii 1577-78, s-au urcat pe tronul Moldovei, succesiv, cei doi frați ai lui Ioan-Vodă, ambii născuți din părinți armeni: (Garabed) Ioan Potcoavă și Alexandru Serpega. În 1592, devine pentru scurtă vreme domn al Moldovei, Petru Cazacul (fiul lui Alexandru Serpega), având drept colaborator apropiat pe armeanul Avak Matisovici.
