CONTA, Vasile (1845-1882)

Primul filosof al Românilor.  S-a născut la 15 noiembrie 1845, în comuna Ghindăoani (Neamț). Tatăl său, preot armean, după cum rezultă din matricola școlară a elevului Conta de la Colegiul din Iași, pentru elevii externi (1864-1865): „Născut la 1845, luna Noembrie, 15, profesiunea părinților, preot de națiune armeană, de religiune ortodoxă”. Pierzându-și bursa, în timp ce studia la Liceul Național din Iași, devine actor, într-un teatru de provincie. În 1864 reia cursurile la liceu obținând și bacalaureatul. Cu ajutorul societății „Junimea”, Vasile Conta este trimis în Belgia, să învețe dreptul comercial. În 1870, trece examenul, după un an obține diploma de capacitate la Anvers, iar după un alt an, titlul de doctor în Drept la Bruxelles. Întors în țară, ocupă catedra de drept civil la Universitatea din Iași. Membru devotat al „Junimii”, el publică în coloanele revistei „Convorbiri Literare”: Teoria fatalismului (1875) și Teoria Ondulațiunii Universale (1876). În 1879 este ales deputat la Iași. Obține portofoliul cultelor și instrucțiunilor publice. Se retrage din minister și devine membru al Curții de Casație. În politică, Conta alunecă pe poziții burgheze naționaliste. Întocmește un proiect progresist de reformă a învățământului, urmărind dezvoltarea învățământului tehnic și profesional, precum și a învățământului pentru fete. Filosofia materialistă a lui Conta și, în special ateismul său, a exercitat o influență însemnată în cultura noastră, contribuind la crearea unui climat favorabil răspândirii ideilor socialiste. Alte lucrări, în afară de cele menționate: „Originea speciilor” (1877), „Încercări de metafizică” (1879), „Bazele metafizicii” (1890).

Izvoare:

Dicționar Enciclopedic Român, 1962, p. 772/ 773;

Enciclopedia „Cugetarea”, p. 218;

H. Kalpakian – „Rumanahai kahută” (în limba armeană), Ierusalim 1979, p. 265.