PRUNCU, Tigran (1861-1942)
Unul dintre cei mai nobili și idealiști români din Bucovina, notarul public din Câmpulung. „Urmaș al cunoscutei familii armenești a Cavalerilor de Pruncu din Nordul Bucovinei, Tigran Pruncu era fiul lui Ioan Pruncu (1833-1888), născut la Suceava, care, după studii la colegiul Teresian din Viena, a fost în 1871 senator de Cahul. Ioan Pruncu era căsătorit cu Ecaterina, fata cunoscutului moșier basarabean din Baimaclia și Taraclia (Cahul) Asvadur Avedian, cumnatul faimosului Dragoman Manuc-Bei din Hâncești (Basarabia). Cele două bunici ale lui Tigran Pruncu, erau fetele lui Ioan Mirza, fratele aceluiași Manuc-Bei. Tigran Pruncu s-a născut la 1861, la Viena. Clasele primare la Iași, apoi liceul și universitatea la Cernăuți. Trebuia să ajungă diplomat, însă crahul averii familiale l-a silit, după un stagiu făcut la Viena, să ocupe un post modest de notar public la Solca (1894), apoi la Câmpulungul-Bucovinei (1906), unde a rămas până la ultima suflare, fiind cel mai popular și venerabil notar public din întreaga regiune. Obținând o cultură aleasă și o experiență din călătoriile lungi prin Europa, Africa și Asia, Tigran Pruncu a rămas în Bucovina de altădată ca un stâlp al culturii românești, pe care știa s-o prezinte cu finețea necesară și cu o autoritate demnă, prin înființarea unor biblioteci de lectură românească, prin fondarea unor bănci populare, trimițând pe cont propriu pe tineri de la țară la studii, iar în calitate de notar devotându-se completamente intereselor celor nevoiași. Publicist erudit, fondează în 1924 revista „Justiția”, organul notarilor publici, care scotea, în relief, însemnătatea acestei instituții și promova ideia creerii unei Uniuni generale a notarilor publici din România. Cu ocazia conceperii acestei Uniuni, cunoscutul notar public și publicist din Milano, G. B. Curti Pasini, scria la 18 aprilie 1935, în „Corriere notarili” (Nr. 8), sub titlul „Tigran Pruncu”: „Uniunea notarială română este productul cel mai nou și excelent al inițiativei sale neîncetate, al operei sale constante și desinteresate, uneori chiar îndrăznețe în apărarea profesiunii sale”. Căsătorit cu o femeie cultă, cu suflet artistic de pictoriță, Tigran Pruncu și-a continuat activitatea la Câmpulung, înconjurat de dragostea caldă a soției și a surorii sale, până în ultima zi a vieții, 5 iunie 1942. A lăsat în urma lui o nobilă amintire și o activitate demnă de a fi apreciată de marele Nicolae Iorga. (După un articol de G. Bezviconi — „Tigran Pruncu”, publicat în anuarul de cultură armeană ANI, 1942-1943).
