PETRESCU, Ion-Iancu (1851-1932)
Unul din marii slujitori ai scenei românești. S-a născut în casa unui modest comerciant armean. După absolvirea școlii armene din București, activează în cadrul Asociației „Haiastan” (Armenia), fondată în anul 1879. Contrar dorinței părinților, Ion Petrescu îmbrățișează cariera de actor, astfel că, în 1876, intră în trupa lui Mihail Pascali. În același an se înființează Societatea Dramatică a Teatrului Național, unde Ion Petrescu este primit ca elev-auxiliar. Curând devine gagist (actor angajat temporar), iar în 1886 este numit societar, apoi societar clasa I. În 1891, Teatrul Național se afla în turneu la Viena. Petrescu repurtează un succes meritat în rolul Actorului din „Hamlet” de Shakespeare. Este solicitat de I. L. Caragiale pentru primele distribuții ale pieselor „O noapte furtunoasă” (în rolul lui Jupân Dumitrache) și „O scrisoare pierdută (în rolul lui Trahanache). Ziaristul și dramaturgul Ion Bacalbașa, contemporan cu marele Caragiale notează în ziarul „Lupta” din 5 mai 1895: „La repetițiile celor două piese participa însuși autorul, care arăta fiecărui actor „tipul” personajelor, așa cum îl vedea el”. Ion Petrescu, primul interpret al lui Trahanache, evocă în „Rampa” din 23 ianuarie 1925, următoarele despre Caragiale: „grozav de sâcâitor în repetiții și care nu admitea să i se schimbe o virgulă din textele lui”. Ion (Iancu) Petrescu a fost socotit ca unul dintre marii actori realiști care a aparținut generației lui Nottara, Brezeanu, Leonescu, Aristița Romanescu ș.a. În dramă sau în comedie, Petrescu găsea, cu o intuiție justă și precisă, nota specifică a fiecărui personaj și, își construia rolurile, cu egală autenticitate și forță de convingere. A fost omagiat, ori de câte ori a fost cazul, de oficialitățile cele mai înalte ale statului, precum și de comunitatea armeană din care făcea parte. La moartea lui (1932), a participat o mare mulțime. Au depus coroane de flori toate instituțiile de artă, precum și Curtea Regală. Pernele cu decorațiile „Bene Merenti” clasa I au fost purtate — după cum a apărut în presa vremii, de către Ion Șahighian, I. Anastasiad și Ion Iliescu. În anuarul „Araz”, din anul 1933 (în limba armeană), avocatul Vahan Ghemigian scria între altele: „Și-a închis ochii la începutul lunii noiembrie 1932, unul dintre cei mai mari artiști ai scenei române, Ion Petrescu, crescut din semințele risipite ale unui alt neam, în țări străine”… În necrologul familiei, apărut în „Universul”, sunt specificate numele rubedeniilor defunctului Ion (Iancu) Petrescu, între care și Virginia Tufenkcian, cu soțul. Presa vremii a acordat spații largi cu prilejul morții sale: „Ion Petrescu a fost artistul de rasă și de temperament al cărui talent a fost slujit de un remarcabil simț și de adâncă cunoaștere a sufletului omenesc” (Universul); „Iancule, nu numai c-ai înțeles firea acelui român dintr-o bucată, dar l-ai completat desăvârșindu-l” (Barbu Delavrancea, cu privire la creația actorului în rolul Vornicului Cărăbăț din piesa „Ștefăniță Vodă’); „Ion Petrescu era dăruit cu harul scânteii purtătoare de viață” (Lupta”); „Iancu Petrescu a fost unul dintre cei mai viguroși interpreți ai lui Caragiale. A fost unul din întemeietorii artei actoricești în România modernă”. (Tudor Teodorescu Braniște în „Dimineața”); „Odată cu Iancu Petrescu, dispare cel mai mare artist pe care l-a posedat în ultimele decenii teatrul românesc”. (Curentul); „Într-o vreme în care teatrul se împărțea între opere italiene și opere vieneze, el a jucat eroic toate rolurile posibile: melodramă, comedie, evocări istorice, farse, rezumând într-o carieră de 60 de ani, nu o viață de om, dar treptele suitoare ale unei întregi culturi”. (Mihail Sebastian în „Cuvântul”).
Izvoare:
Ioan Massoff — „Teatrul Românesc, privire istorică, volumul VIII, Editura „Minerva”, București 1981;
Dicționarul Enciclopedic Român, București 1962, p. 731;
Enciclopedia „Cugetarea”, p. 653, București 1940;
G. Artiunian: „Un mare slujitor al scenei române, Ion (Iancu) Petrescu”, în „Ararat, nr. 31/1993.
