ASACHI, Gheorghe, (1788-1869)

Fost Asakievici, unul dintre cei mai de sea­mă cărturari umaniști ai Moldovei. S-a născut în târgușorul Her­ța, în apropiere de Prut, la 1 martie 1788. Copilăria și-o pe­trece aici și la Târnăuca, unde tatăl său, preotul Lazăr (Leon) Asa­chi, om de aleasă ins­truc­ție, traducător, avea moșii și, unde să găsea o mică co­mu­nitate armeană. Călătorul Mi­nas Păjiș­kian, vizitând târgu­șorul pe la începutul secolului al XIX-lea găsea aici zece ca­se de armeni. Târgu­șo­rul Her­ța a fost vatra familiei Asa­chievici. În anul 1795, copilul se mută cu tatăl său la Lwow, iar acasă rămâne în continuare, fratele său Petru Asachi Aga. Primele învă­țături, în familie. Apoi, de la 9 ani la Lwow, Viena, Roma, inițiindu-se în filosofie, arhitectură, matematică, literatură clasică latină și italiană, pictură, ar­heologie, sculptură, inginerie, fapt care i-a permis să se afirme pe mai multe planuri, dovedindu-se pionier în unele activități și ctitor. V. A. Ure­chia (1890) îl definește astfel: „Gh. Asachi nu este un om: el personifică o întreagă epocă, o întreagă națiune.” Anii petrecuți în Italia au în­sem­nat pentru el anii marilor desco­periri, familiarizându-se cu atributele unei mari culturi, pe care a receptat-o în călătoriile sale de-alungul și de-a latul Italiei, prin marile ei centre. Influențat de Petrarca, Gh. Asa­chi scrie primele so­nete în limba română. Se reîntoarce în Moldova în 1812 și se pune în slujba propășirii ei. Dom­nitorul Scarlat Calimachi îl numește referendar la Depar­tamentul Treburilor din Afară (1813). Tot atunci înființează la Școala Domnească din Iași o clasă cu învățământ în lim­ba română pentru formarea de ingineri hotarnici, după ma­nuale întocmite de el. Aici se predă matematica teore­tică și geodezia. Printre primii elevi, fiii de boieri precum: Teodor Balș, Al. Calimah, fiul Domnului. Între 1820-1849 impulsionează organizarea învățământului românesc în Moldova pe baze moderne, recrutând un corp profesoral bine pregătit. La 27 decembrie 1816 are loc prima repre­zentație teatrală în limba ro­mâ­nă, la Iași, în casa hatma­nului Constantin Ghica. În tim­-pul acțiunilor eteriste, Asachi se refugiază pentru puțin timp în Basarabia, până ce Dom­ni­torul Sturdza îl numește agent diplomatic la Viena. La 1 iu­nie 1829 editează la Iași „Al­bina românească”. Parti­ci­pă la redeschiderea Școlii de la Trei Ierarhi (1830), la înfiin­ța­rea unui colegiu pe lângă Gim­naziul Vasilian (1832), la înființarea primului Institut de educație a fetelor (1834), și la inaugurarea Academiei Mi­hăi­lene (1835), etc. În 1836 Gh. Asachi pune bazele Conser­va­torului – Filarmonic – Dra­ma­tic din Iași, instituție ce va promova larg teatrul în limba română, teatrul românesc, pu­nând în scenă lucrări originale, primele datorate tot lui. În plan literar se afirmă cu po­ezie, nuvelă, fabulă, teatru și traduceri. A scris nuvele isto­rice: „Ruxandra Doamnă”, „Petru Rareș”, drame istorice: „Elena Dragoș”, un poem cu elemente fantastice, „Turnul lui But”, – deși, în general, opera lui păcătuiește prin multe stângăcii, de cons­truc­ție și limbă. „Asachi – spune Eugen Lovinescu – a fost omul epo­cii lui, adică omul ieșit din mijlocul necesităților vremii; n-a comandat timpului; s-a pus însă în serviciul lui cu o bogăție remarcabilă de aptitudini. Trăind într-o epocă de nediferențiere culturală el a fost din rasa enciclopediștilor. Pe lângă o cultură științifică a avut și o educație artistică: a mănuit lira, penelul și echerul; umanității i-a adăugat și vaste cunoștințe poliglote; muzicii i-a adăugat ingineria”. S-a stins din viață la 12 noiembrie 1869, la Iași.

Izvoare:

„Dicționarul Boto­șă­nenilor” de Ionel Beje­naru, Editura Moldova, Iași-1994; Enciclopedia „Cu­ge­tarea” – București; Dicționar Enciclopedic Român” – București 1962.

***

Gh. Asachi și armenii: Sub acest titlu cărturarul H. Dj. Siruni publică în revista de cultură armeană ANI (Anul I, volumul IV, noiembrie 1936) un amplu articol despre reformatorul intelectual al Mol­do­vei, legăturile sale cu armenii. Aceste legături, notează au­to­rul, derivă mai întâi prin originea sa. În acest sens articolul cuprinde numeroase referințe cu privire la obârșia lui Gh. Asachi. Astfel, paharnicul Cons­tantin Sion în Arhondologia Moldovei, amintiri și note con­­temporane scrise între anii 1844-1856, dă notița de mai jos despre originea acestuia: „Asachi. Aceștia sunt doi frați, amândoi Postelnici mari, de neam Armeni din Podoliea. Tatăl lor (Lazăr) Arman bo­te­zat s’au preoțit în Rusia. Mi­tro­politul Gavril Rusu ce în răz­boiul Ruso-Turcesc de la anii 1806 până la 1812 au fost erarhi în Moldova, după demisionarea mitropolitului Veniamin Costache, l’au adus pe preotul Lazăr la Iași, l’au făcut protopop de mitropolie, și după încheerea păcei, ducându-se mitropolitul Rus înapoi, el a rămas în Iași, și fiind omul învățat în limba Rusască, Moldovenească și Armenească l’au primit și mi­tropolitul Veniamin tot proto­pop, și murindu-i femeea l’au călugărit și l’au făcut și arhimandrit numindu-l Leon. Pe amândoi feciorii lui, Gheorghi și Petrachi i’au învățat bine, cu ajutorul mitropolitului i’au trimis și la școala de la Ode­sa, de acolo ei s’au dus la Vie­na au învățat Nemțește, Grecește, Rusește și Fran­țu­zește, ba și Latinește.” Eugen Lovinescu în lucrarea sa „Gh. Asachi, viața și opera sa”, 1927, p. 9 după ce pomeneș­te de aserțiunea lui Const. Sion spune: „În privința ori­ginei armenești a familiei Asa­chi, în care credea și Seu­les­cu și alți contimporani, V. Borzea în Daco-România, II, p. 791, confirmă că numele de Asachievici se găsește în lista de nume armenești din Polo­nia (Hanusz: în Archiv für sl. Phil. 1886, p. 477) sub forma Sahagiewicz, Isakiwicz. D. Se­ver Zotta se arată în „Ion Ne­culce”, I, 1925, p. 187, potri­v­nic părerii că originea lui Asa­chi ar fi armenească”. (…) Biograful lui Grigore Bu­iucliu vorbind despre sfor­țările culturale ale Armenilor din Moldova acum un veac și încercările lor pentru înfiin­ța­rea de școale armenești în prin­cipalele orașe din Mol­do­va, spune: „Cererea de acest scop ce Eforia armeană înaintă Domnului țerii găsi un pu­ternic apărător în persoana ilus­trului Gh. Asacki, cel cu concursul căruia, nu de mult, Mihai Sturza Vodă organizase învățământul public în Prin­cipat. Făcând un apel călduros la el, Iacob Buiucliu era sigur să-i deștepte simpatia pentru cauza Armenilor, de care era legat prin originea lui, deși constestată de unii”. (vezi: „Grigore Buiucliu”, pu­blicată de Academia Română, 1914, București, p. 31) Tot despre originea armenească a lui Asachi găsim aluziuni și la d. N. Iorga: „Rolul pe care (ar­menii) l-au jucat după a­ceasta, dând țerii poeți (Prun­cul; se asigură că și Asachi), juriști, profesori și oameni po­litici (din familiile Buiucliu, Missir, Goilav), se defășură nu­­mai după ce hotarele ve­chiu­lui armenism cad”. (N. Iorga, „O paralelă istorică”, 1914, București, p. 74). Dacă vom admite ca exactă – continuă H. Dj. Siruni în articolul său – teoria originii armene a lui Gh. Asachi, va trebui atunci s-o căutăm, după cum ne arată și pronumele său, în familiile vechi armenești din Galiția. În adevăr pronumele pe care-l purta tatăl său Lazăr Asakiewicz, nu numai că ne amintește prin terminația sa „iewicz” numirile armenești din Galiția, ci și absoluta sa legătură cu vechea familie ar­meană Isakowicz.” (…) Chiar dacă n-ar fi legătura originii sale, totuși coloniile armenești din Moldova îi datorează ceva lui Gh. Asa­chi, pentru aportul lui la încercările lor de renaș­tere cultu­rală de pe la mijlocul veacului trecut. Prin 1847, în Moldova existau școli arme­nești la Iași, Roman, Botoșani, Focșani și Tg. Ocna, Iașii fiind un centru cultural armenesc. Dacă su­fletul acestei mișcări culturale a fost Iacob Buiucliu, nu e mai puțin adevărat că s-a bucurat de tot sprijinul lui Gh. Asachi, unul din cei mai rodnici reformatori ai principatului Moldovei. Asachi e acela care a fost un factor de căpetenie al renașterii culturale a Armenilor din Moldova, cum se explică în biografia lui Gri­gore Buiucliu, cu ocazia sfor­țărilor pe care le-a depus Ia­cob Buiucliu, spre a dota co­mu­nitățile armene din Mol­do­va cu o organizație școlară. Înrâurirea acestui eminent băr­bat era hotărâtoare atât asupra boierilor, care alcătuiau Epitropia învățătorilor publici, unde era referendar, cât și asupra însuși Dom­nitorului, care după nume­roa­sele încercări ce făcu cu el, căpătase o deplină încredere în sfaturile sale. Așa și astădată, plecându-se stăruințelor lui Gh. Asachi, Mihaiu Vodă se hotărî în anul 1841, să sloboadă un hrisov prin care arătând că „datoria lui este de a face să se dea o învățătură uniformă tuturor neamurilor de sub oblăduirea sa, pro­pă­șitoare către acelaș scop de civilizație, poruncește ca să se iea sub ocrotirea Epitropiei Învățăturilor publice școlare naționale armene, punându-le pe aceeaș treaptă cu celelate școale publice, și cu aceasta, ca pe lângă celelate materii, să se propăvăduiască în ele limba, religia și istoria Arme­nilor”. (Grigore Buiucliu, Aca­de­mia Română, 1914, Bucu­rești, p. 31) Asachi a fost și principalul inspirator și sprijin al înființărei tipografiei ar­me­ne din Iași. Epitropia Bisericii Armene procură literele, care se instalează în tipografia „Al­bina” întemeiată de Gh. Asa­chi. Adăugăm că, aici s-a ti­părit în anul 1850 în limba armeană „Cartea de rugăciuni” pe spezele clucerului Haci­kian din Roman. Pe această carte se află mențiunea „Tipo­grafia Armenian”, nume ce-l purta probabil secțiunea ar­mea­nă a tipografiei „Albina”.