VASKEN I (1908-1994)

Patriarh Suprem și Catoligos al tuturor armenilor. S-a născut în București. A absolvit Fa­cultatea de Litere și Filosofie din capitala României, apoi Institutul de Teologie. În anul 1943 a fost hirotonisit ca arhimandrit, iar în 1951, primește de la Sfântul Scaun din Eci­miadzin (Armenia), rangul de Episcop. A condus Bise­rica ar­meană din România ca vicar, apoi ca episcop, între anii 1943-1955. La 2 octom­brie 1955 este înscăunat la Ecimiadzin, ca Patriarh Su­prem, Catoligos al tuturor ar­menilor, slujind în această calitate Biserica Armeană vreme de 39 de ani. A vizitat de patru ori țara natală, România. A încetat din viață, după o lungă și grea suferință, în ziua de 18 august 1994.

***

În 1996 apare la Los Angeles o carte, în limba armeană, cu caracter biografic: „Viața și opera lui Vasken I, Catoligos al tuturor armenilor”, scrisă de istoricul armean Suren Kolangian din SUA, din care reținem următoarele: Vasken I, s-a numit la naștere Levon Garabed Balgian. Ambii lui părinți au fost de obârșie armeană. Tatăl, Apraham Balgian, originar din Rodosto (Turcia), iar mama, Siranuș, născută Marcarian, profesoară de limbă armeană. În anul 1913, copilul Levon Ga­ra­bed este dat la grădinița școlii „Sf. Mesrob” din Istanbul. Apoi, împreună cu mama sa, se stabilește în România, la București, unde învață să scrie și să citească limba maternă. Se declan­șează Primul Război Mondial. Turcia, prin Enver Pașa, aliata Germaniei, cere ca toți ar­menii din teritoriile ocupate să fie deportați. Cererea este adresată Comandantului trupelor germane care ocupa­seră Bucureștiul, generalul von Makenzen. Pentru a scă­pa de această urgie, multe fa­milii armene din București, destul de alertate, se refugiază în Rusia. Astfel, Levon Garabed Balgian împreună cu mama sa va găsi refugiu la Odesa. De aici la Rostov, pâ­nă la încheierea ostilităților. Re­venit în București, Balgian se înscrie la școala primară „Misakian” cu predare în lim­ba armeană, după care va urma cursurile școlii Evan­ghelice, cu predare în limba germană. În 1931 se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din București. Activează în „Asociația studenților armeni din România”, organizând întâlniri științifice, conferințe, îndemnând, în același timp conaționalii să lectureze cartea lui Franz Werfel, „Musa-Dagh”, pentru a nu se da uitării masacrele din 1915 din Turcia. Îndrăgostit de limba maternă, studiază cu profesorul H. Dj. Siruni ar­meana veche (grapar). În 1936 absolvă facultatea. Între 1937-42, se află în preajma arhiepiscopului armean Husig Zohrabian, luând lecții despre istoria bisericii armene, organizarea și particularitățile ei. În anul 1943, în plin război, în urma încetării din viață a arhiepiscopului Husig, profesorul Garabed Balgian pleacă la Atena pentru a fi hirotonisit călugăr. I se dă numele de Vasken. După ce revine la București, conform canoa­ne­lor bisericii armene, se duce la mănăstirea Hagigadar de lângă Suceava, întru recule­gere sihastră. După jurământul creștinesc este numit loc­țiitor la arhiepiscopie. Ab­solvă cursurile Institutului teologic din București (avându-l profesor pe Gala Galaction). În 1948 ajunge arhimandrit, iar în 1951, la Ecimiadzin, Cato­li­gosul tuturor armenilor, Ke­vork al VI-lea îl ridică la rangul de episcop. În urma morții Catoligosului Karek (9 mai 1954), episcopul Vasken din România, urcă pe cel mai înalt tron al bisericii armene, acela de Catoligos al tuturor armenilor, ca al 130-lea pre­lat, pe scaunul Sf. Grigore Lumină­to­rul. Tânăr și ambi­țios, Vasken I se ocupă cu sârguință de problemele patriei, ale ținutului Nagorno-Karabagh și strânge legăturile cu bisericile armene din diaspora. Din inițiativa înaltului prelat sunt reconstituite vechi biserici și mănăstiri din Ar­menia, unele celebre prin arhitectura lor. Cu ajutorul Fundației „Gul­ben­ghian” din Lisabona, edi­tează albume reprezentând „Bisericile ar­mene”. În 1971 fondează la Ecimiadzin, Mu­zeul de artă, care cuprinde lucrările unor artiști de re­nume din Ar­menia: Sarian, Gogiaian, Han­gian, Asla­ma-zian, Arakelian, Gioddo (Kri­corian), Karibian Aramik (plecat din România), precum și tablouri celebre a­par­ținând unor pictori ar­meni din stră­inătate: Carzou (Zu­lumian) membru al Aca­de­mi­ei fran­ceze de artă, A. Bibe­rian, H. Mutafian, ș.a. care stau la loc de cinste alături de lucrările înaintașului lor, ma­rele Ai­vazovski. Ca­to­ligosul Vasken I, este au­torul a nu­meroase lucrări educativ religioase: „Părintele educator Hirimian” (1943), „Slujba noastră” (1945), „Sub soarele patriei” (1954), precum și patru vo­lume ce cu­prind lu­crări cu ca­racter religios (1958-1983). Procla­ma­rea independenței Ar­me­niei (1991) a constituit pentru Ca­to­ligosul su­prem, momentul re­înviorării vieții spirituale, implemen­ta­rea Bisericii în viața societății. S-au înălțat lăcașuri de cult, atât pe teritoriul patriei cât și în Nagorno-Karabagh. S-au efectuat vizite în diaspora pentru strângerea legăturilor cu bisericile ar­me­ne din stră­inătate. S-a sprijinit materia­lizarea editării unor cărți de valoare istorică, cum ar fi „Bi­sericile armene din România”, de H. Dj. Siruni și „Istoria și cultura poporului armean” de Tigran Grigorian, ambii autori din România. Vas­ken I a fost distins cu nu­meroase medalii, iar statul ar­mean i-a acordat titlul de „Erou Național”.