Vartic, Cezar-Colescu (1864-1900)
Publicist și gazetar. S-a născut în București și a copilărit în Basarabia. După absolvirea liceului „Sf. Sava” urmează cursurile unei facultăți științifice de pe lângă Universitatea din București. În 1884 devine funcționar la biblioteca Academiei Române. Debutul în presă, la un ziar local din Craiova. Apoi, trece prin redacțiile cotidianelor „Universul”, „Liberté Roumaine”. A condus o vreme „Gazeta nouă” de nuanță liberală. Redactor la „Adevărul”. Fost membru al Partidului Liberal. Dintre lucrări: Documente privitoare la istoria Românilor (cu D.A. Sturdza); Zile revoluționare 1848, București (1898).
Izvoare:
Enciclopedia „Cugetarea”, București, 1940, p. 208.