SERAFIM, Ioan (1783-1834)

Fratele mai mic al dragomanului Bedros-Petru Serafim. A fost primul bucureștean cu titlul de doctor în medicină. S-a născut în București, în anul 1783 (an stabilit de sa­vantul armean H. Dj. Siruni). A început învățătura în orașul natal, după care pleacă la Paris, unde în 1815 obține titlul de doctor în medicină susținând teza: „Disser­tation sur les fièvres bilieuses en general, considerées dans leur état de simplicité et les differents genres sous les­quels elles se presentent” (vezi, Bibliografia româneas­că veche, volumul III pag. 125 de I. Bianu și N. Hodoș). Te­za, lucru rar întâlnit, a fost tradusă în grecește. În prefața lucrării, Ioan Serafim arată că s-a născut în București — Țara Românească, că este membru al Societății de ins­trucție medicală a Facultății de Medicină din Paris, că la 6 ani a rămas orfan de tată și că fratele său mai mare (este vorba de Bedros Petru Sera­fim n.n.) dragoman al Franței la București, s-a ocupat de educația lui. S-a decis pentru meșteșugul vindecării „de la cea dintâi dezvoltare a facul­tăților mele intelectuale”. În­tors în țară, devine medicul Poliției din București (1824). La recomandarea lui Vodă Grigore Ghica, doctorul Sera­fim este numit medicul personal a muhafizului Mehmet Selim Pașa, la Silistra, iar când acesta ajunge mare vi­zir, îl avansează pe Serafim, medic șef. Apreciat ca bun profesionist, la „vreme de boa­lă”, Grigore Ghica se lasă consultat de către „armeanul Serafim, când acesta venea la București”. În anul 1825, Ioan Serafim se întoarce în orașul natal, aducând un mesaj din partea ministrului de interne al Înaltei Porți, către Vodă Ghica, în care se spune: „dof­torul Serafim l-a servit pe marele vizir cu credință”. În 1826, el se află de-acum în slujba statului, „fiind plătit cu 150 de taleri lunar” (vezi Hugo către Dumas, în Hurmu­zaki, volumul XVI, pagina 1168). Cu ocazia epidemiei de ciumă din anii 1828/29, Serafim a fost numit membru al „Comisiei preacurmării ciumei”, iar în 1831, s-a evidențiat în combaterea holerei, molimă care decima popu­lația, fiind răsplătit de Îm­pă­ratul Rusiei cu un inel cu briliante (Buletinul Oficial Nr. 39/28 august 1833). Într-o numire oficială se mențio­nează: „se dă în cunoștința Dumitale că ești orânduit la spitalul Colțea cu leafă de 100 de lei lunar” (act ce se află păstrat la Arhivele Sta­tului din București). Într-un articol semnat de dr. Alfred Reiner în „Ararat” (seria no­uă), se arată că o „clientelă din straturile cele mai înalte ale societății bucureștene îi asigurau medicului Serafim venituri bune care i-au permis să cumpere un conac în preajma Capitalei pe care, la un moment dat, o bandă de tâlhari l-au prădat, lucru men­ționat cu amănunte de Hiller în raportul către Metternich la Sibiu (publicat în volumul XXI pag. 289 din Documentele Hurmuzacki). În ceea ce privește moartea lui Serafim, găsim în „Însemnările Andro­neștilor” de I. Corfus, Bucu­rești, 1947 pag. 68, următoarele: „1834, Martie 29, au răposat doftorul Serafim, ca­tolic de lege, fiind dintre ar­meni, de boala caracaboală numită mai târziu angina pectorală”.