ȘAHIGHIAN, Ion (1897-1965)
Regizor, maestru emerit al artei, pionier al cinematografiei românești, profesor de artă dramatică la Institutul de Artă teatrală și cinematografică „I. L. Caragiale” din București. După studii de artă dramatică cu C. I. Nottara la Conservatorul din București, Ion Șahighian se dedică regiei de teatru sub îndrumarea lui Paul Gusty. A realizat, mai ales la Teatrul Național, spectacole de dramaturgie clasică, în care spiritul și atmosfera piesei, precum și stilul dramaturgului erau respectate și redate cu fidelitate în transpunerea scenică. A pus în scenă spectacole excepționale din repertoriul de aur al dramaturgiei naționale și universale, bucurându-se de aportul celor mai buni interpreți din epoca interbelică. De amintit „Oedip” de Sofocle, „Othello” și „Richard al III-lea” de Shakespeare, „Pygmalion” de Bernard Shaw, „Hagi Tudose” de Delavrancea, „Fântâna Blanduziei” de Alecsandri, drama „Tudor Vladimirescu” de N. Iorga, trilogia „Din jale se întrupează Electra”, de Eugene O’Neill, „Regele Lear”, „Stane de piatră” de H. Sudermann, „Ruy-Blas” de Victor Hugo, „Tartuffe” de Molière ș.a. Ion Șahighian a fost, indiscutabil, o personalitate a teatrului românesc. Era Șahu, cum i se zicea, omul predestinat să se dedice teatrului cu întreaga sa familie (soția și cele două fiice). Un om care s-a dăruit, cu toată ființa sa, lumii mirifice a teatrului românesc, având o cultură vastă, entuziasm și elan, talent și instinct care nu dădea greș, har pedagogic și nu în ultimul rând, integritate izvorâtă dintr-un caracter de bronz. „O întreagă perioadă din viața mea – și de fapt și a teatrului românesc – s-a desfășurat alături de Ion Șahighian, pentru că era al „nostru”, al unui grup de actori printre care Eugenia Zaharia, Tanți Cocea, Fory Etterle și el, îndrumător și mare animator de teatru” (Dina Cocea). Ion Șahighian a fost o perioadă director și regizor la Teatrul Nottara (fost Armatei). „A fost un excelent meseriaș al regiei, dotat cu ceea ce aș numi un perfect ochi al câmpului, un instinct care ține de har. A alcătuit cu acel generos boier de viță veche care a fost actorul Geor-ge Vraca, un tandem redutabil, benefic pentru teatru, pentru actorii săi. Numai Șahu putea să aibă forța sufletească – și a avut-o – de a susține cu o credință, o dârzenie și o devoțiune exemplare, pe George Vraca, măcinat de boală, în încercarea sa, aproape supraomenească, de a crea pe Richard al III-lea, personaj cu care a plecat, aureolat de glorie, în neființă. Șahu și-a împletit destinul cu cel al prietenului său” (actorul Tony Zaharian). Interesul pentru nou l-a făcut pe Ion Șahighian, om cu vocație de pionierat, să realizeze reprezentații în aer liber („Quo Vadis” la Arenele Romane, Spectacolul Unirii, la Alba Iulia, „Oedip”, jucat în aer liber, spectacol inițiat împreună cu Nicolae Iorga la Vălenii de Munte). „Un profesor cu adevărat părinte. Am avut imensa, incredibila șansă de a avea un al doilea părinte, căruia adesea îi simt lipsa, căruia mereu îi duc dorul: profesorul meu Ion Șahighian” (Irina Petrescu).
Izvoare:
Dicționar Enciclopedic Român, București, 1962, p. 571;
Ioan Massoff: Teatrul Românesc, volumul VIII, Editura „Minerva”, 1981;
Tita Botez: „ȘAHU” (în memoriam) în „Ararat” nr.75/ 1995.
