PANIGHIANȚ, Eugen (1914-1994)

Inginer agronom, publicist. S-a născut în orașul Chișinău în ziua de 4 septembrie 1914. Străbunicii tatălui său au fost de fel din ANI, fosta capitală a Armeniei. Păstra cu sfințenie,și arăta tuturor celor care îl vizitau la domiciliu, o ștampilă scrisă în armeana veche, care ar fi a­parținut unui cin (=rang înalt) bisericesc, cu numele Asadur. Un unchi, ascendent din fa­milia Panighianț, a avut legături de rudenie cu vestitul Manuc-Bei. După notele bio­grafice publicate de istoricul literar Al. Piru, se crede că o familie Ibrăileanu din Bucu­rești ar fi fost rudă cu Garabet Ibrăileanu. E. P. se înrudea, din partea mamei, cu ambele familii Ibră­i­leanu. Când Basa­rabia, pământ ro­mâ­nesc, a trebuit să fie ce­dată Uniunii Sovie­tice la 27 iunie 1940, familia Panighianț s-a refugiat dincoace de Prut. Unul din membrii familiei, Te­odor Pa­ni­ghianț, frate cu Eu­gen, a fost surghiunit în Si­beria unde a și murit. Eugen Panighianț a fost inginer a­gronom cu specializarea în piscicultură și merceologie alimentară. A lucrat la o mare unitate productivă, înființată de savantul Grigore Antipa, care poseda 70.000 ha în zona inundabilă a Dunării și a Deltei. În anul 1953 a pus bazele unui ma­gazin cu specific pescăresc în centrul Ca­pitalei, „Delta Du­nării”. Pu­blicist neobosit, E. P. a de­venit colaboratorul permanent al unor publicații de specialitate: „România Pito­rească”, „Magazin Istoric”, „Lucea­fă­rul”, „Universul” din SUA și publicația armenilor din România „Ararat”. A scris o carte de excepție, „Delta Dunării”, publicată de editura „Sport-Turism”, care a cu­noscut nu mai puțin de 16 ediții, în românește și, în limbile en­gleză, franceză, germană și olan­deză. Traducerea în limba olandeză a volumului s-a făcut la sugestia Reginei Iuliana a Olandei, care aflându-se în Deltă și primind volumul menționat, s-a arătat interesată de lucrare și a so­licitat editarea ei în limba olandeză. Cartea tradusă, a apărut la Utrecht. Autorul, a participat la lansarea cărții sale, ediția în limba germană, la Viena, cu acest prilej fă­când și o expunere în fața unor cadre universitare și a unor specialiști, privind Delta Dună­rii și problemele ei. E. P. a lucrat, într-o vreme, ca in­gi­ner agronom și în regiunea pitorească a Văii Oltului, scriind „Monografia comunei Lădești” din județul Vâlcea, bogat ilustrată. Pasiunea pentru filatelie l-a determinat să deschidă o rubrică permanentă în publicația de turism „Ro­mânia Pitorească”. A fost un colaborator activ al revistei „Ararat”, seria nouă, unde a publicat articole despre trecutul armenilor din România, până în ziua când a închis ochii, în anul 1994. Este în­mor­mântat în cimitirul armenesc din București.

Izvoare:

Articol în „Ararat” nr. 61/1994.