MANEA, C. Gheorghe (1904-1978)

MANEA C. GheorgheProfesor universitar e­merit, inginer, doctor docent, membru corespondent al Aca­­demiei Române. S-a născut la 8 aprilie 1904 la Râm­nicu Sărat, dintr-o familie de armeni. Tatăl său, Cristea, a fost de profesie jurist-avocat, iar mama sa, Elena, născută Ciuntu, provenea dintr-o ve­che familie armea­no-moldo­ve­neas­că, ramura maternă a compozitorului Mihail Jo­ra. După ce urmează cursul primar în orașul natal, Gheorghe Manea e trimis la Iași, la Liceul Internat (1915-1922), pe care îl absolvă cu rezultate strălucite, clasele VII și VIII într-un singur an. Între 1923-1928, Gh. Manea beneficiază de un ajutor valutar din partea Comunității armene pentru a-și continua studiile la Berlin-Charlottenburg în ca­drul Școlii Politehnice — Facul­tatea de construcții mașini. În timpul anului de practică în producție, studentul Manea lucrează la atelierele pentru practicanți ale firmei „Sie­mens-Schuckert” din Berlin, la fabrica de locomotive și turbine cu aburi „Borsig” din Berlin-Tegel, la fabrica de mo­toare Diesel „Deutz” din Köln și la fabrica de pinioane „Otto Döring” din Berlin. În anul 1928 obține diploma de inginer mecanic. În 1929, du­pă moartea tatălui său, membru al Partidului conservator al lui Take Ionescu, proaspătul inginer primește o bursă de stat pentru continuarea stu­diilor. În 1931 finalizează teza de doctorat condusă de celebrul profesor dr. inginer H. Föttinger, inventatorul cu­plajelor hidrodinamice și, privat-docentul Dr. inginer F. Weining. În 1932 Gh. Manea obține titlul de Doctor în in­ginerie mecanică cu calificativul „foarte bine”. În anul 1933 se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de asistent la catedra „Or­gane de mașini”, la secția Electro­me­canică din cadrul Școlii Po­litehnice din Bucu­rești. De­vine asistent, îndru­mând pro­iecte și lucrări practice de atelier, asistă la examenele cursu­lui și conduce „ma­rile excursiuni teh­nice” pentru cunoașterea in­dustriei țării. Profesorul Constantin Bușilă, decanul Sec­ției-Facultății Elec­tro­meca­nice a Școlii Politehnice îl caracterizează pe Dr. inginer Gh. Manea „ca pe unul din cele mai va­lo­roase elemente de care Școa­la noastră dispune și pe care se va putea conta în viitorul formării inginerilor electromecanici”. În paralel cu acti­vitatea la Școala Poli­tehnică, Dr. inginer Manea este angajat la R.I.M.M.A. (Regia întreprinderilor miniere și metalurgice din Ardeal — întreprin­dere de Stat) unde se ocupă „de probleme de construcții și amenajări de natură meca­nică”. În 1934 trece la so­cie­tatea privată „Astra”, fabrica română de vagoane, motoare, armament și muniții, unde va lucra până în anul 1947. De­vine conferențiar definitiv la vârsta de 38 de ani. Redac­tează un manual despre „Ame­na­jarea, Organizarea și Ex­ploa­tarea fabricilor” de 380 de pagini pentru care va primi Premiul Academiei Române în anul 1946. La sfârșitul lui 1947, Gh. Manea este inclus într-un colectiv de conducere, format din patru persoane, pentru organizarea și experimentarea primului grup de întreprinderi pe baze noi (Reșița, Astra, I.A.R., Cugir, Mârșa), la care statul avea participarea majoritară. În 1948 este numit Director General al Planificării la Întreprinderile Metalurgice ale Statului și apoi director ad­junct al Centralei Indus­triale a Metalurgiei Prelucrătoare. Ajunge profesor suplinitor — șef al catedrei Organe de mașini. În 1956 apare la Edi­tura Tehnică, sub coordona­rea și redactarea sa: Cursul „Or­gane de mașini”, volumul I, care îl face extrem de cunoscut în lumea inginerilor mecanici. În 1958 apare și volumul II. În 1963 devine membru corespondent al Academiei Române. În 1969 i se conferă titlul de „Profesor universitar emerit”. În 1970 apare noua ediție a cursului de „Organe de mașini” volumul I, la Editura Tehnică, un adevărat best-seller, care s-a tipărit în 21.000 de exemplare, de șase ori tirajul prevăzut inițial. O carte de re­ferință nu numai în România. În 1974, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, profesorul universitar Dr. inginer Manea este sărbătorit de catedra pe care a înființat-o, a condus-o și că­reia i-a imprimat un speci­fic inconfundabil, care mai persistă. În ziua de 3 ianuarie 1978, după o lungă suferință, Gh. Manea încetea­ză din viață.


Izvoare:

După o cronologie consemnată și comentată de Prof. Dr. Ing. Mircea D. Pas­covici, șeful Catedrei Organe de mașini Trihologie de la Universitatea Politehnică din București, 1998.