KARACAȘ, Cristea (1827-1892)

Fondatorul pensionului cu același nume din Iași, institut particular de educație și învățătură din Moldova, accesibil copiilor din păturile so­ciale înstărite. S-a născut în Capitala Moldovei în ziua de 7 septembrie 1827, pe numele lui adevărat Hacieres Kara­cașian. Primele clase primare le urmează la școala armeană din Botoșani, avându-l ca director și dascăl pe Gabriel Kevor­kian, intelectual cu stu­dii superioare teologice la Ierusalim, în cadrul mănăstirii armene „Sf. Iacob”. Era o vreme când accesul armenilor la școlile înalte din Moldova era interzis. Prin hri­sovul semnat de Domnitorul Mihail Grigore Sturza în 1841, populația armeană din Mol­dova capătă drepturi egale în învățământ și dreptul de a continua studiile în școlile înalte ale țării. Cristea Kara­caș a fost printre primii ar­meni care s-a folosit de acest drept, urmând Academia Mi­hăi­leană din Iași, unde a în­vățat în afară de limba ro­mână, limbile franceză și ger­-mană. După absolvire (1846-1850), Karacaș devine profesor suplinitor la școala ar­meană „Haigazian”, apoi profesor plin, predând ro­mâna, franceza și germana. În 1866, Cristea Karacaș își transformă locuința sa din Iași într-o școală pension, purtându-i numele. În scurtă vreme, acest institut particular do­bândește o reputație bineme­ritată. Aici, elevii aveau posibilitatea să însușească patru limbi: româna, armeana, fran­ceza și germana. În regulamentul de funcționare al pensionului, se prevedea ca în timpul recreației, elevii să vor­bească în anumite zile, numai în limba fran­ceză, iar în alte zile, numai în germană. În timpul dejunului, rugăciunea se rostea într-o zi, în ro­mâ­nește, iar în altă zi, în arme­nește. Într-un număr din pu­blicația „Ararat” (nr. 133 din anul 1936 — Director V. Mes­tugean), unul din absolvenții acestui pension notează: „La început, pensionul lui Cristea Karacaș se afla pe strada Ar­menească, dar cum devenise neîncăpător, fondatorul a cumpărat o casă spațioasă cu etaj.” Fostul ministru Grigore L. Trancu-Iași – fost elev al pensionului „Karacaș” — vi­zitând școala după ani și ani, a declarat că pensionul repre­zenta un institut de prestigiu unde învățau copiii din familiile de elită ale Moldovei. Cei care terminau clasa a IV-a, stăpâneau de-acum limbile română, franceză, germană și armeană. De menționat că erau copii de români care învățau și armeana (vezi, Gr. L. Trancu-Iași, „Amintiri ie­șene”). Printre dascălii acestui pension s-a aflat și pictorul peisagist Teodor (Astuadazur) Buiucliu, absolvent al colegiului armean „Moorat” din Paris. Cristea Karacaș a fost și un publicist activ, colaborator la „Albina Românească” a lui Gh. Asachi. A creat socie­tatea culturală armeană „Az­gasiraț” (Iubitori de patrie) în 1868 la Iași, cu filiale în co­loniile armenești din Moldova și Basarabia. Printre absolvenții institutului particular de educație și învățătură „Cristea Karacaș” din Iași s-au aflat personalitățile de mai târziu: Gh. Buzdugan, fost regent al României, Dimitrie Gusti, fon­datorul școlii de sociologie, academicianul Grigore M. Bu­iucliu, Grigore L. Trancu-Iași, generalul Iacob Zadic, me­dicul Gabriel Tatos, Dr. N. Solomon, fost primar al ora­șului Roman, G. Ciuntu, prefect al județului Covurlui, colonel farmacist D. Ciolac, colonel Sergiu Ciuntu și mulți alții. Cristea Karacaș a trecut în neființă în anul 1892, la 7 iunie, în vârstă de 65 de ani. Bustul marelui pedagog, realizat de sculptorul italian Villa, se află în cimitirul armenesc din Iași.

Izvoare:

Suren Kolangian, istoric (S.U.A.) — „Istoria Școlilor armene din Ro­mânia” (manuscris);

Preot Bedros Mamigonian: „Pre­zentul și viitorul armenilor din România”, Galați 1895, p. 123, în limba armeană.