GOILAV, Șt. Mihai (1889-1968)

Arhitect-constructor. S-a născut la Botoșani în ziua de 2 iulie 1889. Rămas orfan de ambii părinți la vârsta de 7 ani, Mihai Goilav este crescut împreună cu alți doi frați (Cristea și Ion), de către un unchi de-al său. Urmează școala primară la Botoșani, apoi Liceul Internat, la Iași sec­ția reală. Este trimis la Mün­chen, pentru a deveni ar­hitect. Între 1914-1916 revine în țară pentru a sa­tisface serviciul militar la Școala de ofițeri în rezervă, arma artileriei, după care se reîntoarce la München, unde obține di­ploma de inginer-arhitect, di­plomă echivalată de Aca­de­mia de Arhitectură din Bucu­rești (1920). În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), Mihai Goilav este reținut în Germania ca prizonier civil, până la termi­narea ostili­tă­ților. Din 1922 se află definitiv în țară. Lucrează ca arhitect la Societatea de Construcții Moldova. În 1928 este numit șef al Serviciului tehnic al orașului Botoșani, până în anul 1944. În această funcție de inginer-arhitect, Mihai Goilav a realizat cu competență toate lucrările edilitare — construcții civile, căi de comunicații, lucrări de arhitectură, de alimentare cu apă și canalizare a orașului său natal. A captat apa din lunca Siretului în galerii, pentru aprovizionarea orașului cu apă potabilă; a construit baia comunală; a mărit clădirea primăriei și a întreținut școli, biserici, etc. A fost cooptat în comisia de urbanistică a ținutului Prut cu sediul la Iași. Din 1945, Mihai Goilav se mută în București, construind aripa nouă a Palatului Băncii Naționale; devine șef de șantier la Halele Obor. După ieșirea la pensie (1957), Mi­hai Goilav lucrează ca arhitect expert pe lângă Tri­bu­nalul și Procuratura București. Face parte din Societatea Arhi­tecților Români și din Colegiul arhitecților Ministe­rului Lu­crărilor Publice. Înce­tează din viață la 5 februarie 1968.

Izvoare:

Enciclopedia „Cu­ge­tarea”, 1944, p. 366;

Ionel Bejenaru — „Dicțio­narul botoșănenilor”, Ed. Moldo­va-Iași, 1944, p. 115;

Mi­chaela Goilav — „Goila­vii”, articol din „Ararat (nr. 64/1994);

Ionel Bejenaru — „Goilavii ca literați”, articol în „Ararat” (seria nouă);

Ioan Manof — „Arborele ge­nealogic al familiei Goila­vilor”, articol din „Ararat” (seria nouă);

Anton Cristea: „Istoria fotografiei ca artă — un precursor al instantaneului fotografic în Româ­nia”, articol din „Ararat” (nr. 42/1993);

„ANI” — anuarul de cultură armeană (seria nouă 1994).