GARABET, Alexandru (1901-1977)

Reputat violonist și profesor din Moldova. S-a născut la 4 august 1901, într-o familie cu sensibile înclinații muzicale. A început să învețe muzica și vioara de la vârsta de cinci ani, pentru ca după doi ani să fie prezentat directorului Conservatorului din Iași, violonistul și profesorul Athanasie Teodorini, care, remarcând calitățile băiatului, îl primește cu dispensă de vârstă în Conservator. A fost îndrumat de profesoara Sofia Teodoreanu (soția avocatului Oswald Teodoreanu și mama scriitorilor Ionel și Păstorel Teodoreanu) la teorie și solfegii, compozitorul Alexandru Zirra la armonie, dirijorul Antonin Ciolan la muzică de cameră și orchestră. „Prima apariție în public a avut loc în 1914, în București, la o „serată muzicală și dansantă” cu scop filantropic, unde „micul Alexandru Garabet” s-a produs alături de artiști formați. L-a acompaniat Theodor Fuchs, pianistul Curții regale. În primăvara lui 1920 se remarcă cu prilejul concertului pe care l-a susținut la Iași. Ziarul local „Evenimentul” din 3 aprilie 1920 publică sub semnătura unei personalități marcante ale muzicii românești din acea vreme, compozitorul Eduard Caudella, următoarele: „De când am auzit pentru prima dată pe tânărul Garabet la o producțiune de finele anului a Conservatorului de muzică și artă dramatică, i-am prezis, observând talentul său special pentru violină, că va deveni un excelent violonist și nu m-am înșelat. S-a ținut de cuvânt și nu m-a dat de rușine, după care nici alții, cărora le-am proorocit că vor deveni ceva însemnat.” Fiind student în anul VI la Conservatorul ieșean, Alexandru Garabet a fost remarcat de George Enescu, care înjghebase o orchestră simfonică la Iași, pe baza profesorilor și a studenților avansați ai Conservatoarelor din Iași și București. Enescu i-a încredințat lui Garabet un loc important în noua orchestră: pupitrul II, la partida de vioară I. Cei câțiva ani de activitate în acest post, alături de muzicieni de valoare (violoniștii Socrate Barozzi, Constantin Nottara, Constantin Bobescu, Vasile Filip etc.) și sub conducerea și îndrumarea marelui Enescu, au însemnat o prețioasă experiență muzicală pentru tânărul violonist. După terminarea Conservatorului ieșean, Alexandru Garabet pleacă la Praga, pentru perfecționare. Praga era, la începutul secolului, unul din apreciatele centre ale violonisticii, ilustrată de Jean Kubelik, supranumit „Paganini redivivus”. Ziarul ieșean „Mișcarea” din iulie 1922 relatează: „Eminentul nostru violonist, Alexandru Garabet — atât de apreciat de publicul nostru — a depus, cu un strălucit succes, examenul de admitere la Conservatorul din Praga. Tânărul nostru concetățean a fost calificat întâiul între reușiți și a fost viu felicitat de comisiunea examinatoare”. Reîntors în țară, participă cu strălucire la viața muzicală, ca violonist concertist și de muzică de cameră și, uneori, ca dirijor. În anul 1942, se înființează Filarmonica „Moldova” din Iași. Este numit prim-concert-maestru, funcție pe care a deținut-o până la pensio­nare în 1972. Între timp a compus o serie de Studii pentru înlesnirea interpretării unor pasaje violonistice, care necesitau o anumită tehnică: Cadenze la Concertele pentru vioară și orchestră de Mozart; transcrierea pentru vioară și orchestră a Concertului pentru oboi și orchestră de Haydn. S-a stins din viață la 19 iulie 1977, fără ca modestia să-l părăsească vreodată. Cu un an înainte de a se stinge a afirmat următoarele: „N-am înțeles niciodată să mă despart de muzică și nu înțeleg nici acum. Pentru că există o lege a compensațiilor: dacă nu te mai ajută puterile fizice, te ajută gândirea. De aceea voi căuta să scriu astfel de Studii și să le pun la dispoziția tineretului, pentru că, în fond, acesta este scopul fiecărui pedagog, să lase urmașilor lucrări mai bune și mai folositoare decât acelea pe care le-am găsit noi”.


Izvoare:

Meliné Poladian-Ghenea: „Alexandru Garabet”, revista „Ararat”, nr. 42/1993.