DEȘLIU, Dan (1927-1992)
Actor, poet, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut în București (31 august 1927), într-o familie armenească, cu rădăcini în Basarabia, unde numele Deșliu este des întâlnit în coloniile armenești. Către sfârșitul vieții, poetul este văzut, duminicile, la biserica armeană din București, fără să-și nege originea. Înainte de a deveni un nume cunoscut în poezie, Dan Deșliu a fost remarcat ca actor, făcând parte din „Teatrul Poporului”. Înființat după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, această instituție artistică programa spectacole în diverse săli din Capitală, în făbrici și uzine, în sate și cătune. Deșliu a jucat în „Ion al Vădaniei” de N. Kirițescu, în piesa lui E. Permeac — „Vasile Ivanovici”, în „Pe sub castanii din Praga”, de Constantin Simonov și, în spectacole pentru copii: „Căsuța din câmpie” de S. Marșak, „Ariciul și iepurașul” de Stepanski, ambele traduse de cuplul Dan Deșliu și Irina Deșliu (soția sa, născută Loewendal). După mutarea trupei la Galați, Dan Deșliu se retrage din teatru și se dedică scrisului. Au apărut în scurtă vreme: poemul „Lazăr de la Rusca” — 1949, placheta de versuri „Soarele inimii” — 1949, poemul „Minerii din Maramureș” — 1951, „Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru” — 1956, două volume de poezii, „Ceva mai greu” — 1958 și „Cercuri de copac” — 1962. Pentru unele din aceste lucrări poetul a fost distins cu Premiul de Stat și Premii ale Uniunii Scriitorilor. Odată cu unele deschideri, care încep să mijească în viața literară, mai ales în poezie, noii critici, întorc „spatele” creației de până atunci a poetului, Dan Deșliu fiind acuzat de conformism în tot ce a creat. Numele poetului începe să pălească. Apare momentul 1986 când… „Dan Deșliu și-a înaintat formele pentru plecare în Canada, după soția lui. Bolnav, cvasimuritor de foame aici, cum afirmă, sătul peste cap oricum. „Copilul partidului” emigrează! Ironia acestei situații, după patru decenii”. O lună mai târziu: … văzut la restaurantul casei pe Deșliu (…) Abătut, cu un aer bolnav (…) încă nu și-a înaintat actele, are doar intenția (…) nu are de gând să moară în „lada de gunoi a lui”, pe maidanele lui, „mai bine să știe că moare în Zambia sau în Nigeria” (Mircea Zaciu, Jurnal III, Ed. Albatros, 1996, p. 230, 390, 413). Astfel își face intrarea în noua arenă a poeziei noul om, poetul Dan Deșliu, hotărât să termine cu conformismul. Cum aceasta nu se poate obține dintrodată, Dan Deșliu, are o perioadă de „tranziție”, precum remarcă criticii. Publică la editurile Cartea Românească antologia „Cetatea de pe aer”, la Eminescu, volumul „În bătălia pierdută”, iar la Minerva, în colecția B.P.T., volumul „Visul și veghea”. În poezia „Schiță de urs”, critica surprinde un autoportret ambiguizat punându-ne în față pe noul Deșliu. Dar cu toate încercările de a-și uita trecutul, poetul nu reușește să-și creeze o nouă aură poetică, și-n ziua de 4 septembrie 1992 se aruncă în valurile mării, la Neptun.
Izvoare:
Ioan Massoff — Teatrul Românesc, privire istorică (volumul VIII perioada 1940-1950);
Dicționar Enciclopedic Român, vol. II D-J p. 76;
Ioana Pârvulescu — „Copilul partidului”, Dan Deșliu în perioada de tranziție, revista „România Literară, 1996.
