CIOMAC, Emanoil (1890-1962)

Muzicolog, critic muzical și scriitor, s-a născut în Botoșani la 5 februarie 1890. Studii: Liceul „A. T. Laurian” (1901-1906), Conservatorul la Iași, Facultatea de Drept la Paris, doctoratul la Sorbona. Studiile muzicale la Conservator (1906-1908) cu Athanasie Theodorini (vioară), Sofia Teodoreanu (teorie-solfegiu), apoi la Leipziger Konservatorium für Musik (1912-1914), cu Arnold Schering (istoria muzicii). Profesor de istoria muzicii la Conservatorul Pro Arte din București (1930-1939), director la Filarmonica „George Enescu” (1945-1947). A avut o activitate prodigioasă, publicând studii, cronici muzicale și articole în: Muzica, Secolul XX, Convorbiri Literare, Viața Românească, Revista Fundațiilor, Universul Literar, Timpul, L’Indépéndance Roumaine, etc. A susținut conferințe, concerte-lecții, emisiuni radiofonice. A tradus peste 20 de librete de operă și texte de oratorii și cantate: Oedip de George Enescu, Ariadna la Naxos de Richard Strauss, Kneazul Igor de Alexandr Borodin, Faust de Charles Gounod, etc. Ca scriitor a publicat versuri și teatru: „Mistica roză”, poeme, București, Editura Luceafărul, 1921; „Lumina din amurgul toamnei”, poezii; „Ultimile flori și spice”, poezii; „Mituri și ritmuri”, poezii; „Farmece antice”, poezii; „Poeme către Brâncuși”; „Prometheu” (1954), piesă de teatru, „Un vis al lui Socrate” (1959), piesă de teatru, „Franciscanii” (1959), piesă de teatru. Intelectual de rasă (stăpânea bine limbile franceză, germană și engleză), Emanoil Ciomac a dominat critica muzicală românească timp de aproape patru decenii, prin pertinența ideilor, obiectivitatea și seriozitatea aprecierilor, entuziasmul și devotamentul pentru muzica românească. Folosea un stil alert, elegant, expresiv, apropiat cititorilor nespecializați. De aceea cronicile sale săptămânale erau așteptate cu interes. A avut contact cu viața muzicală internațională (Festivalurile de la Salzburg, Bayreuth, Viena, Paris). Față de Enescu a manifestat un adevărat cult, comparându-l cu Eminescu și Grigorescu. Traducerea Oedipului enescian a însemnat nu numai un gest de prețuire și prietenie, ci și un act de cultură peste timp. A trăit în preajma lui Enescu până în 1946, lăsându-ne admirabile pagini evocatoare, memorialistice, esențiale pentru înțelegerea geniului enescian și a moștenirii sale artistice. A dedicat monografii lui Richard Wagner, apreciat de el ca cel mai mare compozitor german alături de J. Brahms. A iubit muzica armenească, fiind un apropiat al ansamblului coral „Komitas”, despre care a scris elogios în presă, ori de câte ori se manifesta la Ateneul Român și la Sala Dalles. „Ciomac” – o emblemă a familiilor armenești din România. Moare la 13 iunie 1962, la București.

Izvoare:

Viorel Cosma: „Muzicieni din România” – Lexicon, Editura Muzicală, București 1989;

Dicționarul Enciclopedic Român, București 1962;

Enciclopedia „Cugetarea” 1941;

Ionel Bejenaru: Dicționarul Botoșănenilor, Editura Moldova din Iași, 1994.