BURDEȘTENII (Familia BURDEA)
Orașul Panciu a cunoscut multă vreme prezența unor familii de armeni purtând numele Burdea. Înaintașii acestora s-au stabilit în diverse locuri înainte de descălecatul Moldovei. O zonă destul de întinsă din vestul Bărăganului s-a numit câmpia Gâvanu-Burdea. O mică apă curgătoare ce se varsă în râul Vedea a primit denumirea de Apa Burdei, iar o haltă de cale ferată din apropierea acesteia purta numele Burdea. Un descendent al familiei, născut în România în zilele noastre, inginerul Grigore Burdea, în prezent doctor în robotică, membru al Academiei de Științe din New-York, profesor la Universitatea din New Jersy întâlnește, în timpul unei excursii efectuate ca student, într-un sat de mineri la poalele Parângului, numele Burdea, înscris pe placa unui monument ridicat de localnici în memoria celor căzuți în Primul Război Mondial. Într-o convorbire pe care a avut-o studentul de atunci, Grigore Burdea cu un localnic, a aflat și de existența, în acel sat mineresc, a unei ulițe purtând aceeași denumire. În cadrul recensământului efectuat în anul 1774 în orașul Botoșani de administrația rusă, se pot întâlni nume ca: Ioniță Burdea (holtei) și Gages Burdea (vezi: I. Băjenaru — „Armenii în Botoșani”, publicat în „Ararat”, nr. 54/1994). Tot la Botoșani apare în anul 1847 în izvodul alegătorilor mădulari ai Eforiei, numele lui Bogdan Burdea, ca senator, printre membrii obștii armene (vezi: Artur Gorovei: „Monografia orașului Botoșani”, Editura Primăriei, 1926, p.233 și 406). Răspândirea familiilor armenești cu numele Burdea o găsim și în Transilvania. Szongott Kristof, pe numele său adevărat Hacic Asvadzadurian (1843-1907), personalitate ilustră a armenilor din Transilvania, istoric, etnograf, filolog, amintește în lucrarea sa „Genealogia familiilor armenești din Ungaria” (Szomosujvary, 1898, p. 36) despre o anume familie Burdea, care se trage dintr-o familie similară din Moldova și care s-a stabilit în Transilvania în anul 1672. Înaintașul primei familii cu numele Burdea din Panciu era originar din Suceava. Se chema Asvadzadur-Bogdan Burdea. A fost administrator al domeniilor Mănăstirii armene Zamca. Fiul acestuia, Cristea-Hacic Burdea, tânăr, dar nevoiaș, auzind de bogăția viticolă a regiunii Panciu, se îndreptă întracolo pentru a găsi de lucru. Se angajează la familiile de armeni Missir, Pruncu și Romașcan. Se căsătorește cu Roza Negruzzi, rubedenia săracă a unei familii din Basarabia, de origine armeană. Împreună cu soția sa, Cristea-Hacic, are 13 copii: Nicu Asfadur, Grigore-Kricor, Vasile Parseh, Mardare, Iacob-Agop, Anton, Ștefan (stabilit la Buzău), Margareta (căsătorită, Sandu), Aneta (căsătorită, Vartan) ș.a. Unii dintre aceștia au devenit persoane active în viața politică și economică a orașului și chiar a țării.