ȘAHAZIZIAN, Levon (n.?-m.1956)

Editor de publicații în limba armeană, publicist, având pseudonimul literar Levon Lanis. S-a născut la Sivas, Sebastia, unde a urmat cursurile Școlii misionarilor americani (American College) din localitate, cu limbile de predare în armeană și en­gle­ză. Încă de la o vârstă fra­gedă, Levon Șahazizian a în­ceput să scrie articole în­flăcărate într-o revistă armenească locală, ceea ce a de­terminat poliția otomană să-l suspecteze. Simțind neajunsurile care-l pândeau, Levon Șahazizian părăsește orașul natal, ajungând la Trabizont. Aici se urcă în primul vas din port, și ajunge la Constanța. Tatăl său a fost împușcat în prima zi a masacrelor din Si­vas. Fra­tele său, surorile și mama copiilor pier pe drumu­rile „ac­sorului”. Întru memoria celor dispăruți, el va folosi pseudonimul LANIS, format din primele litere ale prenumelor fratelui și surorilor sale: „L” de la Levon, numele său, ca fiind cel mai în vârstă, „A” de la Avedic, fratele său, „N” de la Nunuș, iar „S” de la Silvart, sora cea mai mică. Li­tera „I” a fost intercalată pentru ca numele să câștige o re­zonanță armenească. Pre­des­­tinat pentru profesia de jur­na­list, Levon Lanis – Șahazizian, reușește să aducă de la Is­tanbul matrițele tipografice ale literelor armenești, pe ba­nii lui, făcând să apară astfel în Ro­mânia publicația „Șepor” (Goa­rna). Partea de zețărie o va face chiar el, urmând ca ti­parul să-l realizeze la „So­cec”. Levon Șahazizian aflând că, profesorul N. Iorga, pri­mind o bursă de la Aca­demia Română (Donația Bu­iuc­liu), urma să scrie un stu­diu des­pre istoria armenilor din Ro­mânia, a tradus tânărului sa­vant român documente ar­me­nești pentru a fi folosite în lu­crarea sa. Tot L. Ș. a fa­cilitat profesorului Iorga o vizită la Mănăstirea Mechi­tariștilor ar­meni din San Lazza­ro (Ve­neția). Patriot înflăcărat, L. Ș. se înrolează ca voluntar în oastea generalului Antranig pentru a lupta împotriva turcilor, cu gândul de a salva puținii armeni rămași în viață, în urma atrocităților din Im­periul Otoman. Povestea gru­pului de voluntari armeni de pe frontul caucazian a fost des­crisă de Levon Șahazizian în cartea „Mer djampan” (Dru­mul nostru), care a văzut lumina tiparului la București, în anul 1933. Reîntors în Ro­mânia, se stabilește la Ga­lați, apoi la Bucu­rești. Co­la­bo­rea­ză la revista „Pazmaveb” din Veneția, „Goș­nag” și „Nor Sebastia” din New York. Publică volumul de versuri „Hogh tar” (Veacul pământului), care apare la Paris în 1950, precum și romanul „Ghianki Vebî” (Povestea vieții), care apare la Veneția în 1952, o autobiografie romanțată. Se stinge din viață în anul 1956, în urma unei crize cardiace. Pe masa lui de lucru au rămas neterminate, câteva lucrări, între care și o istorie despre Ioan Vodă Armeanul.

Izvoare:

Lanis (fiul) Toronto-Canada: „Levon Șahazizian” în „Ararat”, nr.66/1994.