ȘAHAZIZIAN, Levon (n.?-m.1956)
Editor de publicații în limba armeană, publicist, având pseudonimul literar Levon Lanis. S-a născut la Sivas, Sebastia, unde a urmat cursurile Școlii misionarilor americani (American College) din localitate, cu limbile de predare în armeană și engleză. Încă de la o vârstă fragedă, Levon Șahazizian a început să scrie articole înflăcărate într-o revistă armenească locală, ceea ce a determinat poliția otomană să-l suspecteze. Simțind neajunsurile care-l pândeau, Levon Șahazizian părăsește orașul natal, ajungând la Trabizont. Aici se urcă în primul vas din port, și ajunge la Constanța. Tatăl său a fost împușcat în prima zi a masacrelor din Sivas. Fratele său, surorile și mama copiilor pier pe drumurile „acsorului”. Întru memoria celor dispăruți, el va folosi pseudonimul LANIS, format din primele litere ale prenumelor fratelui și surorilor sale: „L” de la Levon, numele său, ca fiind cel mai în vârstă, „A” de la Avedic, fratele său, „N” de la Nunuș, iar „S” de la Silvart, sora cea mai mică. Litera „I” a fost intercalată pentru ca numele să câștige o rezonanță armenească. Predestinat pentru profesia de jurnalist, Levon Lanis – Șahazizian, reușește să aducă de la Istanbul matrițele tipografice ale literelor armenești, pe banii lui, făcând să apară astfel în România publicația „Șepor” (Goarna). Partea de zețărie o va face chiar el, urmând ca tiparul să-l realizeze la „Socec”. Levon Șahazizian aflând că, profesorul N. Iorga, primind o bursă de la Academia Română (Donația Buiucliu), urma să scrie un studiu despre istoria armenilor din România, a tradus tânărului savant român documente armenești pentru a fi folosite în lucrarea sa. Tot L. Ș. a facilitat profesorului Iorga o vizită la Mănăstirea Mechitariștilor armeni din San Lazzaro (Veneția). Patriot înflăcărat, L. Ș. se înrolează ca voluntar în oastea generalului Antranig pentru a lupta împotriva turcilor, cu gândul de a salva puținii armeni rămași în viață, în urma atrocităților din Imperiul Otoman. Povestea grupului de voluntari armeni de pe frontul caucazian a fost descrisă de Levon Șahazizian în cartea „Mer djampan” (Drumul nostru), care a văzut lumina tiparului la București, în anul 1933. Reîntors în România, se stabilește la Galați, apoi la București. Colaborează la revista „Pazmaveb” din Veneția, „Goșnag” și „Nor Sebastia” din New York. Publică volumul de versuri „Hogh tar” (Veacul pământului), care apare la Paris în 1950, precum și romanul „Ghianki Vebî” (Povestea vieții), care apare la Veneția în 1952, o autobiografie romanțată. Se stinge din viață în anul 1956, în urma unei crize cardiace. Pe masa lui de lucru au rămas neterminate, câteva lucrări, între care și o istorie despre Ioan Vodă Armeanul.
Izvoare:
Lanis (fiul) Toronto-Canada: „Levon Șahazizian” în „Ararat”, nr.66/1994.