UNANIAN, Ardașes
Erou al Primului Război Mondial. A făcut parte din regimentul 74 Tulcea, cu grad de căpitan, și a căzut în Dobrogea, lovit de un obuz inamic, în ziua de 7 octombrie 1916. A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” cu spade, cu grad de Cavaler „pentru bravura și disprețul de moarte cu care și-a condus batalionul în timpul luptelor, căzând pe câmpul de bătălie și murind alături de cei mai bravi soldați ai săi”. (Monitorul Oficial din 1 decembrie 1918)