THOMAS, Armenus

Figură de armean, insuficient cunoscută și tocmai de aceea nu mai puțin fascinantă pentru cercetătorii care se ocupă de trecutul armenilor din Ro­mânia. Numele lui apare în documentele transilvane din anul 1447, ca fiind al unui armean, care, nu întâmplător s-a rătăcit pe meleagurile ar­delene, prezența armenilor, în aceste zone, fiind semnalată încă din secolul X. Un istoric armean, pe nume Se­buh, povestește că îm­părații bizantini, Constantin V (740-775) și Vasile II Bulgaroctonul (976-1025), ar fi adus, forțat, grupuri de armeni pe care i-a obligat să se așeze în Sudul Dunării, ca elemente de apă­rare a granițelor imperiului. În grandiosul dicționar Etimolo­gicum Magnum Romaniae, Bogdan Petriceicu Hașdeu, referindu-se la existența ar­menilor în Transilvania, ad­mite pătrunderea acestora în Balcani, în special în Bul­garia, unde apariția lor este legată de secta pavlichenii (bogomilii), ca și în Mace­donia, unde din rândul colo­niștilor armeni s-au ridicat și unii dintre împărații mari pe care i-a avut Bizanțul. Nicolae Iorga vorbind despre stabilirea armenilor în Ardeal (vezi: „O paralelă istorică”), arată: „Încă din 1243 regele Bela al IV-lea dădea privelegii armenilor din Gran (actul din 31 martie 1243) a căror țară, Terra Armenorum, fu dăruită după năvălirea tătarilor, Con­gregației Augustinilor, pentru școala lor”. Într-un articol pu­blicat în „Ararat” (seria nouă), scriitoarea Anaïs Ner­se­sian aduce elemente noi despre Tho­mas Armenus: „Din mij­lo­cul armenilor, aflători în Tran­silvania, unii s-au ridicat în rang, ocupând diferite funcții oficiale, administrative sau bisericești, ob­ținând, ca de altfel și în Mol­dova și Țara Românească, titluri nobiliare și privilegii. Dintre aceștia și Thomas Ar­menus, paroh al bisericii Sf. Grigore Martirul din Strigon, după cum confirmă documentul din 1447: „Sua ad anum 1447 memnit Thomas natione Armeni collegiatae Eclesiae S. Grigorii Martyris de viridi campo Strigoenensi Praepositi” (Benkó, „Miklovia” I, C. VI). Acest act era singurul ce men­ționa pe Thomas Arme­nus, până la publicarea în 1975 a Corpusului de documente, care venea să completeze, prin noi dovezi, datele privitoare la funcțiile și atri­buțiile prelatului armean. Astfel, după cum atestă documentul din 4 decembrie 1447, îl aflăm ca delegat al arhiepiscopului Dionisie din Strigon inspectând capitlul Brașov-Sibiu. Investit cu puteri eclesiastice depline, având libertatea de a acționa în numele arhiepiscopului, Thomas Ar­menus conferă capitlului din Brașov statute noi, pe care le pecetluiește și le semnează. În 1448, deplasându-se la Sibiu, prelatul armean intervine într-un proces, care are loc aici la 8 ianuarie, iar prin­tr-un alt act emis în aceeași zi să confirme statutul capitlului din Sibiu. Așadar, în prima jumătate a secolului XV, în Transilvania, unde trăiau și armeni, din mijlocul lor s-a ridicat Thomas Armenus, prelat cu funcții importante în aparatura bisericească.”