TATOS, Alexandru (1937-1990)
Regizor de teatru, cineast. În anul 1994, la patru ani după dispariția lui Alexandru Tatos, editura „Albatros” din București a tipărit un volum masiv, cu însemnările zilnice ale regizorului (începând din anul 1973 și până în ziua de sâmbătă 27 ianuarie 1990), cu patru zile înainte de a-și închide ochii întru veșnicie. Regizorul și profesorul Stere Gulea, prefațatorul volumului (de peste 500 de pagini) ale „Jurnalului”, mărturisește între altele: „Alexandru Tatos a făcut parte din acea categorie, destul de restrânsă la noi, a spiritelor care încearcă să sustragă pe cât posibil, viața de sub zodia întâmplării. (…) Fără să fie un ambițios pe plan social, fiind, mai degrabă, un spirit nepractic, Alexandru Tatos apare ca un om extrem de tenace în a-și clădi o operă, pe cât posibil unitară. (…) Ciudat este că, nu a fost o fire complicată, contradictorie, ci un om conștient de consecințele incalculabile pe care le poate avea pentru cei din jur fiecare gest sau inițiativă a individului”. Împătămit de cinematografie, A. T. după ce a pus în scenă numeroase piese de teatru, abordează regia de film. Două mari reușite: „Mere roșii” (1976) și „Duios Anastasia trecea” (1980), filme care îl consacră și peste granițele țării. În 1977, vizitează Armenia și prezintă la Erevan filmul „Mere roșii”, distins pe plan național cu premiul I și în Polonia (Lublin), cu premiul II, extrem de important pentru cinematografia românească. Tatos notează în „Jurnalul” său: „Program destul de încărcat aici, la Erevan. Nici n-am apucat să batem orașul cu piciorul. Am văzut, însă, niște lucruri minunate, despre care am să scriu”. Două din filmele lui Alexandru Tatos au fost prezentate, cu succes, și la festivalul Filmului Armenesc de la Paris, (iunie-octombrie 1993), sub genericul „Le cinéma armenien — Salle Garance, Center Georges Pompidou, Paris 1993”. Din păcate, multe dintre planurile lui de viitor au trebuit să fie părăsite, A. T. fiind țintuit mai mult în paturile de spital, decât pe platourile de filmare. A rămas însă consecvent crezului său creator: „Fiind întrebat ce sfaturi ar putea să-i dea unui tânăr regizor, Luis Bunuel a răspuns: Nu pot să dau sfaturi tehnice. Aș putea să dau ceea ce se cheamă un sfat moral: un film poate fi bun, prost sau indiferent, dar niciodată nu trebuie făcut împotriva conștiinței, ideilor, ideologiei autorului. Chiar dacă mori de foame, să nu faci nimic împotriva conștiinței și a ideilor. Păstrând proporțiile – continuă Alexandru Tatos – cred că am respectat această credință sau (profesiune de credință). Poate n-am spus lucruri mari, dar am vorbit numai despre ceea ce am crezut. Cu atât mai mult acum, când am intrat în ultima parte a carierii mele, cu toate vitregiile timpului pe care-l trăim, sunt ferm hotărât să nu abdic” (Din „Pagini de Jurnal”).
