TATOS, Alexandru (1937-1990)

alexandru-tatosRegizor de teatru, ci­neast. În anul 1994, la patru ani după dispariția lui Ale­xandru Tatos, editura „Alba­tros” din București a tipărit un volum masiv, cu însemnările zilnice ale regizorului (înce­pând din anul 1973 și până în ziua de sâmbătă 27 ianuarie 1990), cu patru zile înainte de a-și închide ochii întru veș­nicie. Regizorul și profesorul Stere Gulea, pre­fațatorul volumului (de peste 500 de pa­gini) ale „Jurna­lului”, mărturisește între altele: „Ale­xan­dru Tatos a făcut parte din acea categorie, destul de restrânsă la noi, a spiritelor care încearcă să sustragă pe cât posibil, viața de sub zodia întâmplării. (…) Fără să fie un ambițios pe plan social, fiind, mai degrabă, un spirit nepractic, Alexandru Tatos apare ca un om extrem de tenace în a-și clădi o operă, pe cât posibil unitară. (…) Ciudat este că, nu a fost o fire complicată, con­tradictorie, ci un om conș­tient de consecințele incalculabile pe care le poate avea pentru cei din jur fiecare gest sau inițiativă a individului”. Împătămit de cinema­to­grafie, A. T. după ce a pus în scenă numeroase piese de teatru, abordează regia de film. Două mari reușite: „Mere roșii” (1976) și „Duios Anas­tasia trecea” (1980), filme care îl consacră și peste gra­ni­țele țării. În 1977, vizitează Armenia și prezintă la Erevan filmul „Mere roșii”, distins pe plan național cu premiul I și în Polonia (Lu­blin), cu premiul II, extrem de important pentru cinematografia româ­nească. Tatos notează în „Jur­nalul” său: „Program des­tul de în­căr­cat aici, la Ere­van. Nici n-am apucat să ba­tem orașul cu piciorul. Am văzut, însă, niște lucruri mi­nunate, despre care am să scriu”. Două din filmele lui Alexandru Tatos au fost pre­zentate, cu succes, și la festivalul Fil­mu­lui Arme­nesc de la Paris, (iu­nie-oc­tombrie 1993), sub genericul „Le cinéma armenien — Salle Garance, Center Georges Pom­pidou, Paris 1993”. Din păcate, mul­te dintre planurile lui de viitor au trebuit să fie părăsite, A. T. fiind țintuit mai mult în paturile de spital, decât pe platourile de filmare. A rămas însă consecvent crezului său creator: „Fiind întrebat ce sfaturi ar putea să-i dea unui tânăr regizor, Luis Bunuel a răspuns: Nu pot să dau sfaturi tehnice. Aș pu­tea să dau ceea ce se cheamă un sfat moral: un film poate fi bun, prost sau indiferent, dar niciodată nu trebuie făcut împotriva conștiinței, ideilor, ideologiei autorului. Chiar dacă mori de foame, să nu faci nimic împotriva conș­tiinței și a ideilor. Păstrând propor­țiile – continuă Alexan­dru Ta­tos – cred că am res­pectat a­ceastă credință sau (profesiune de credință). Poa­te n-am spus lucruri mari, dar am vorbit numai despre ceea ce am crezut. Cu atât mai mult acum, când am intrat în ultima parte a carierii mele, cu toate vitregiile timpului pe care-l trăim, sunt ferm hotărât să nu abdic” (Din „Pagini de Jurnal”).