SAVA, Ion (1900-1947)

SAVA IonRe­prezentant de seamă al tea­trului românesc. Fost director de teatru, director de scenă la Teatrul Național din București în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial, pictor și caricaturist (a fondat prima publicație integrală de caricatură la Iași), neobosit inovator al artei scenice, promotor al unei școli de regie în București (1945). S-a născut în orașul Focșani în anul 1900, făcând parte dintr-o familie de obârșie armeană. După absolvirea liceului, urmează Facultatea de Drept la Iași (1920). A condus pentru scurtă vreme, cu dele­ga­ție, destinele Teatrului Națio­nal din Iași. În anul 1943, în plin război, Ion Sava îngroașă numărul actorilor ieșeni sau al acelora ce debutaseră la Iași (G. Calboreanu, Costache Antoniu, Radu Beligan, sce­no­graful Th. Kiriacoff etc) și se stabilește în București ca director de scenă la T.N. A fost membru al comitetului de lectură. Ion Sava a semnat direcția de scenă a nume­roase premiere, între care „Orașul nostru” de T. Willer, piesă care cerea spectatorului efortul de a-și închipui deco­rul și a urmări cu atenție ex­plicațiile regizorului odată cu introducerea personajelor. „Pie­sa a prilejuit lui Ion Sava, regizor fantast și de o bogată imaginație, o înscenare dintre cele mai potrivite unei mai puțin obișnuite piese” (presa vremii). Au urmat „Pălăria florentină”, vodevil de Labiche, comedia „Gelozia” de Sacha Guitry, cu schițele decorurilor semnate tot de el în „stil Holywood”. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă. De notat „Abracadabranta”, farsă de necrezut de Noël Coward, în versiunea românească a Luciei Sturdza-Bulandra, „Capriciile îndrăgostiților” de Goethe, „Cavalcada spre ste­le” a autorului irlandez B. Yeats, laureat al premiului Nobel, în care Ion Sava a va­lorificat frumusețile poemului cu decoruri și fețe de cortină realizate de Magdalena Ră­dulescu. Când prin anii 1945-46 teatrul românesc trecea printr-o criză de creștere, ce­ea ce a dus și la o criză a pu­blicului, s-a pus problema „revizuirii tuturor structurilor teatrului”, pentru un nou fel de interpretare, o nouă regie, o nouă scenografie. „În fruntea iconoclaștilor s-a așezat Ion Sava, regizorul dăruit, cultivat, interesant, poate uneori mult prea personal.” Într-o anchetă a revistei „Contem­poranul”, Sava mărturisea: „Teatrul e oglinda poporului și poporul declară că nu se mai poate privi în ea”. Cu acest prilej, Ion Sava deschide în noiembrie 1945 un curs de regie, frecventat de o seamă de tineri regizori și aspiranți. Un experiment novator încercat de Ion Sava la T.N., deși entuziasmul său nu a fost îm­păr­tășit de Ion Vianu, directorul teatrului, a constituit-o prezentarea piesei Macbeth „cu măști”. Premiera a avut loc în seara zilei de 27 februarie 1946, în fața unei săli fremătătoare, căci experiența a stârnit curiozitate. Nemul­țumirile au pornit din cauza „măștilor”, deoarece rostirea actorilor era deficitară. Unii spectatori au plecat indignați, în timp ce alții l-au așteptat pe regizor în stradă ca să-l felicite. Critica la rândul ei a fost ambiguă. Unul dintre susținătorii „măștilor” lui Ion Sava a fost Tudor Arghezi, care a semnat în „Adevărul” din 6 noiembrie 1946 următoarele: „Sava a putut să rea­lizeze un pas în sus și să re­dea teatrului românesc, pe o cale nouă, onoarea pierdută în hoinăreala bulevardieră”. Criticul Petre Comarnescu (vezi volumul „Ion Sava”, Ed. Me­ridiane, București, 1966), notează la pagina 225: „Este singurul regizor român și unul dintre puținii regizori mondiali care a cu­tezat să verifice ex­perimental și cu parțială stră­lucire și măreție, o cale a vi­su­rilor pe care Craig le agita mereu, dar nu a avut prilejul de a le înfăptui în concret. Macbeth, cu măști și plastică de mare atmosferă tragic-grotescă, a însemnat un mare și nobil experiment”. Tudor Via­nu notează în „Jurnal” (E.P.L. p. 51-53): „Publicul a văzut unul dintre cele mai interesante spectacole ale mișcării tea­trale mai noi, o manifes­tare artistică foarte originală, dar discutabilă”… În anul 1947 regizorul Ion Sava era suferind de o boală ne­cruțătoare. S-a gândit să-și pregătească „cântecul de lebedă”, solicitând să pună în scenă „Frumoasa adormită”, mistuitoarea poveste de dragoste a autorului sicilian Rosso di Secondo, piesă tra­dusă de Ion Sava. A fost un spectacol de „inteligență și poezie”, ultimul pus de el în scenă. Alături de numele altor doi corifei, de aceeași obârșie (Ion Șahighian și Haig Ac­terian), Ion Sava a făcut parte din istoria teatrului românesc, până când destinul i-a frânt aripile la vârsta de 47 de ani (1947).


Izvoare:

Ioan Massoff: „Tea­trul românesc” – privire is­torică – vol. VIII, Ed. Mi­nerva, București, 1981.