NORHADIAN, Ervant (1916-m.1994)
Fost campion național al României la ciclism. La o vârstă destul de precoce Ervant participă la concursuri locale de bicicletă și iese învingător. Acest fapt este observat de un mare iubitor al ciclismului de la noi din țară, Moș Cantili, care „pune ochii” pe micul sportiv. Cantili îl ajută materialicește, iar când acesta atinge vârsta de 16 ani se pregătește pentru campionatul național de juniori. În anul 1932, Ervant Norhadian devine campion național de ciclism, la categoria juniori. Ambițios, nu se lasă. Se bucură de încurajările unor cicliști de renume din țară: Nicolae Țapu, Constantin Tudose, Mormocea și alții. În scurt timp numele lui Ervant Norhadian e pe buzele tuturor iubitorilor sportului cu pedale. A cucerit, câțiva ani la rând, titlul de campion național al României. A avut la activ 24 de titluri naționale și trei internaționale. Forțat de împrejurări, Ervant Norhadian pleacă în America, unde devine antrenor. Dar în luna octombrie a anului 1994, o boală necruțătoare îl trece în lumea umbrelor.