MELIC, Iacob (1817-1887)

Arhitect al Statului în Țara Ro­mânească. Unul dintre fruntașii armeni din București, ca­re a luat parte activă la miș­cările progresiste din secolul trecut, participând la pregăti­rile evenimentelor din 1848, ajutând, totodată, revoluțio­narii pribegi, în timpul acti­vității lor în exil. S-a născut în București provenind dintr-o familie armenească refugiată din Turcia. Făcând parte din generația avidă de învățătură, care bătea la por­țile marilor capitale din Occi­dent, Iacob Melic pleacă la Paris ca să studieze arhitectura. După treminarea Școlii de arhitectură, Iacob Melic își prelungește șederea câțiva ani în Capitala Franței pentru practică. În anul 1844, revine în țară la îndemnurile lui Barbu Știrbei, pe atunci ministru al Treburilor Interne în Muntenia. Instalat în Bucu­rești, începe să practice arhitectura, câș­tigând într-un timp scurt o re­putație aparte. Cazarma Mal­maison se îns­crie ca una dintre clădirile construite de el. În paralel participă activ la viața comunității armene din Ca­pitală, predând chiar lecții la Școala armeană. În anul 1847 aflat în fruntea comunității armene, intervine la 5 mai 1848 pe lângă Poliție, pentru armeanul Calust, fiul lui Ga­rabet, ne­gus­tor patentar (plă­titor de dări), pentru a se de­plasa la Iași „în scop de co­merț”. Între timp, Iacob Melic se căsătorește cu fiica lui Ha­gi Agop Nazaret, fruntaș ar­mean care a semnat alături de alți 34 fruntași armeni, în anul 1817, actul de fundație a Școlii armene din București. Ca socru al lui Iacob Melic, A. N. joacă la rându-i un rol însemnat în cursul evenimentelor din anul 1848. În acel an re­voluționar, Iacob Melic va avea contact permanent cu cercurile progresiste din țară. Ca secretar al Clu­bului democratic din Bucu­rești, el va susține mișcarea revoluțio­nară. La insistențele lui, socrul său Hagi Agop Nazaret (sau Nazaretian), va găzdui în locuința sa din strada Spătar, pe capii revoluțio­narilor ro­mâni, printre care și Ioan He­liade Rădulescu. În amintirile sale, colonelul Lă­custeanu, desemnat să-l ares­teze pe armeanul Hagi Agop Nazaret, notează că în rândul celor 69 de persoane care au trecut peste graniță s-au aflat și „arhitectul I. Melic și Nazar Armeanul”. Iar printre cei arestați la 24 octombrie 1848 și transportați la Văcărești, a figurat și „Altin Armeanu, tutungiu din București”. În decembrie 1849, Iacob Melic se afla la Paris, de unde a men­ținut legăturile cu capii Re­vo­luției din Țara Româ­nească. În 1857 se întoarce definitiv în țară, împreună cu soția sa și se instalează în locuința lor din strada Spă­tarului, rămasă timp de 9 ani cu porțile în­chise. Începe, astfel, o nouă perioadă în viața sa, atât în activitatea profesională cât și în cea publică. Ca arhitect al Statului i se încredințează construcția unui pod peste râul Argeș, în apro­pierea domeniului „frați­lor săi de lup­tă” care erau Goleștii. În noiembrie 1858, Iacob Melic semnează proclamația Par­tidului Național din Țara Ro­mânească, alături de Ștefan Golescu, Nicolae Golescu, Cezar Bolliac, D. Brătianu, G. Sion, pentru ca peste un an să candideze în Vlașca, unde este ales deputat. În 1858 Ia­cob Melic este ales, totodată, președintele epitropiei și co­munității armene din Bucu­rești, având alături de el pe Hagi Simon Popovici, Hagi Agop Nazaret, Garabed Anuș, Hacic Sahim, Kevork Sirma­buiuc, Agop Caramlău, Hagi Kevork Tomasian, Garabet Ulahigiu, Kevork Sacopovici și Stepan David Angem. În ultimii ani ai vieții sale, Iacob Melic se retrage din treburile publice, pentru a se ocupa de gospodărirea moșiilor sale din județele Ilfov și Vlașca. Se stinge din viață în anul 1887, în vârstă de 70 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul ar­menesc din Capitală.

Izvoare:

H.D. Siruni — „Iacob Melic și Revoluția din 1848”.