KRIKORIAN, Avedis (1907-1995)
Medic generalist în București. S-a născut la 24 august în Alexandria (Egipt). Se stabilește în România împreună cu părinții săi. După studiile preuniversitare se înscrie la Facultatea de Medicină din București, pe care o absolvă în 1936. Medic generalist la spitalele Brâncovenesc și Grivița, până în anul 1977 când se pensionează. A predat anatomia și igiena la Școala armeană și a acordat consultații gratuite la Dispensarul armenesc din strada Spătarului (fosta casă Melik). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Avedis Krikorian participă la ostilități cu o mare unitate militară românească atât în Est, cât și în Vest, până în munții Tatra. A fost decorat de trei ori, dând dovadă de abnegație și de fapte de arme. Trece în neființă la 1 decembrie 1995 și, este înmormântat la Cimitirul armenesc din București.