CERCHEZ, Cristofi, (1872-1955)
Cristofi și Valeria Cerchez
Artist de prestigiu în arhitectură, reprezentant al curentului inițiat de I. Mincu, cel care a promovat folosirea formelor și a elementelor decorative tradiționale în arhitectura românească. S-a născut lângă București, în comuna Băneasa-Herăstrău, la 5 iulie 1872. Se trage dintr-o familie armenească, cu 16 copii, Cristofi, fiind cel mai mare. În urma unei epidemii de holeră ce nu-i ocolește familia, mor opt din frații săi. El însuși atins de boală, scapă ca prin minune, după ce părinții lui își pierduseră orice speranță de supraviețuire. După terminarea cursurilor primare și secundare, Cristofi Cerchez se înscrie la Facultatea de Drumuri și Poduri, devenind inginer constructor. După terminarea facultății primește o bursă și pleacă la Milano, unde studiază Arhitectura și Belle-artele. În timpul specializării în Italia, este avid să cunoască cât mai multe opere de artă. Columna Traiană îi stârnește curiozitatea, operă ce va sta la baza studierii și documentării sale asupra istoriei Daciei. A și scris o lucrare intitulată „Dacii”, care se află în manuscris, la Academia Română, în care face anumite descoperiri și ipoteze privitoare la Columnă și prima icoană creștină de pe aceasta. După ce se întoarce acasă, peregrinează prin țară, vizitând mănăstiri și așezăminte bisericești, adună schițe documentare, mărturii ale creației tradiționale, așteptând prilejul ca să le pună în valoare în cadrul profesiunii pe care a îndrăgito. În anul 1900 i se încredințează construirea laturii de sud și a turnului clopotniței Arhivelor Statului, turnul fiind inspirat de vechile edificii românești, lucrare terminată în 1916, dar demolată în 1984. Printre operele sale cele mai semnificative, concepute într-o viziune personală, cu elemente tradiționale românești putem nota: Vila Dr. Minovici (1910); Casa Zentler, str. Mântuleasa (1910-1911); Casa Candiano, de pe Aleea Modrogan (1911); Casa Stanovici, din strada Remus nr. 6 (1912); Casa Mătăsaru, din strada Câmpia Turzii 12; Casa Parohială Sf. Apostol, a cărei arhitectură amintește de patina vechilor clădiri din București. Este autorul proiectelor privind Maternitatea „Polizu” și a laboratoarelor Institutului Medico-Legal. În 1925, arhitectul Cerchez este premiat pentru proiectul Palatului Primăriei municipiului București, lucrare care nu se realizează. Participă la refacerea Bisericii Mari din Vălenii de Munte, întocmește planurile pentru o nouă biserică, în locul vechiului lăcaș Popa Nan (ridicat în 1819 și mistuit de foc până-n temelii). Noua lucrare a fost terminată în 1918. Arhitectul Cerchez nu s-a sfiit să mărturisească: „România și Armenia mi-au dat forța creației”. Muzica îi devenise o a doua natură. Cânta la pian și compunea valsuri. Partitura valsului „Camelia” se află la Biblioteca Muzicală a Academiei Române. Înainte de a muri a avut puterea să îngâne: „Plângeți voi patru pereți, că de mine rămâneți”…
Izvoare:
Dicționarul Enciclopedic Român – București, 1961, p. 582;
Enciclopedia „Cugetarea”, București, 1941;
Fesci Arinda: „Cristofi Cerchez, un adevărat artist în arhitectura românească” – Revista Ararat, nr. 65/1994.
Foto din colecția dr. Simona Condurățeanu.
