CĂSCANIAN, Sirag (1892-1994)

Avocat, publicist, fabricant de covoare, precursor al artei covoarelor orientale în România. S-a născut în 1892 în orașul Divrig, din Sebastia, (Armenia istorică). Absolvă școala elementară, apoi cursurile secundare după care se înscrie la Facultatea de Drept din Constantinopol. În paralel, depune o activitate publicistică la cotidianul „Azadamard” (Lupta pentru libertate), unde intră în contact cu prestigiosul jurist, scriitor și om politic, Krikor Zohrab, care va avea o benefică influență asupra personalității tânărului Sirag. Lucrează o vreme în biroul acestuia, după care, proaspătul jurist Căscanian își deschide propriul său birou de avocatură. Face parte dintr-un colectiv care inițiază apariția revistei „Iravunk” (Dreptatea), unde publică materiale despre istoria și drepturile poporului armean. Contribuie la salvarea unor copii armeni, orfani de părinți în urma genocidului din 1915. Susține o activitate pedagogică, în calitate de director al școlii „Rumeli Hisar” din Constantinopol (1920). Încă din anii tinereții, Sirag Căscanian se preocupă de arta și meșteșugul covoarelor orientale, devenind în scurtă vreme, un specialist în domeniu. În anul 1922, Sirag se stabilește în România. La început este numit director adjunct al orfelinatului armean de la Strunga, unde introduce ca lucru manual, însușirea meșteșugului covoarelor, producția școlii aducând un apreciabil venit. După închiderea orfelinatului, Sirag Căscanian se mută la Iași. Aici, transformă un atelier de covoare într-o fabrică (Tebriz), deschizând filiale și puncte de desfacere la Cernăuți și Cluj. În presa locală din cele două orașe, el publică articole de specialitate în legătură cu arta covoarelor orientale, atrăgând atenția asupra acestui meșteșug, mai puțin cunoscut la noi în țară. În 1940, S. C. se stabilește la București; desfășoară o activitate susținută de inițiere, îndrumare, organizare a producției de covoare orientale (cu noduri) în marile centre din țară: Brăila, Galați, Tulcea, Brașov, Sibiu, Cluj, Gherla, Constanța, Craiova. Înființează ateliere care produc covoare, de-acum mult solicitate și în străinătate. Căscanian se bucură de stima organelor oficiale ale țării, și pentru meritele sale este distins cu ordine și medalii. I se încredințează decorarea unor palate, cu covoarele produse în atelierele lui. A fost considerat în țară, drept o autoritate în domeniul covoarelor orientale. Cunoștințele sale și experiența dobândită în arta covoarelor orientale (în urma studierii câtorva centre de renume din străinătate, vizitând țări din Orient și Armenia) au fost materializate în studii publicate în România, Armenia, S.U.A., între altele și în publicația „Studia et Acta Orientalia”, care apărea în București (1958). Activitatea sa științifică în specialitatea covoarelor este dominată de două cărți de mare răsunet: „Covoare manuale” – București, Editura Tehnică, 1972, de 288 de pagini, cuprizând date tehnice, istorice, estetice și practice asupra domeniului și „Rolul armenilor în crearea, înflorirea și răspândirea covoarelor orientale” (în limba armeană). În aceste lucrări, autorul susține două teze deosebit de valoroase, cu argumente științifice și artistice, despre proveniența armeană a meșteșugului și artei covoarelor cu noduri și a unor tipuri de bază ale ornamenticii acestor obiecte de artă, precum și faptul că acele covoare denumite „transilvane”, de pe teritoriul României, nu sunt – după cum s-a considerat în trecut – de proveniență micro-asiatică, turcească, sau aduse de negustori turci, ci au fost lucrate în țară, de către armenii stabiliți în secolele XVII-XVIII din Moldova în Transilvania, și care au folosit lâna „țurcană” locală. Sirag Căscanian a încetat din viață la 9 mai 1994, în orașul Oceanside între Los Angeles și San­Diego, la venerabila vârstă de 102 ani.

Izvoare:

Suren Kolangian, articol dedicat lui Sirag Căscanian în publicația „Azbarez” (Arena), Los Angeles, 3 septembrie 1994, p. 26-27;

Meline Poladian-Ghenea: „Sirag Căscanian” – Revista Ararat, București, nr.66/ 1994 și anuarul de cultură armeană „ANI” – București, 1994.