CAPRI, Nicolae (1919-1998)

Cu titlu înnobilat, Baron Capri. Inginer agronom. Într-un „Curiculum vitae”, Nicolae Baron Capri notează: „Fac parte dintr-o familie stabilită în Moldova înainte de 1211, cu acte și genealogie din timpul lui Ștefan Vodă și care a fost înnobilată prima oară cu titlul de Cavaler, apoi cu titlul de Baron la 1785 de către Împăratul Austriei Josif al II-lea. (…) Cea mai veche mărturie atestată a prezenței armenilor pe pământul românesc o constituie un epitaf din anul 967, pe o piatră tombală din Cetatea Albă. Cronicarii maghiari Simon de Kezai și Thmoczi au scris în timpul ducelui Geza (972-997) și al regelui Ștefan (997-1038) că, dintre armenii care s-au stabilit în Transilvania, unii au fost înzestrați cu privilegii și titluri nobiliare. Nicolae Iorga, bun cunoscător al istoriei armenilor din România, afirmă în Choses d’art arméniennes en Roumanie (1935): „S-a constatat prin documente existența armenilor în Moldova chiar înaintea întemeierii principatului. Cum principatul Moldova a fost în realitate creat pe calea comerțului, acei care au avut această cale au devenit colaboratori în crearea Statului Național în Moldova. Așa încât armenii sunt oarecum părinții Moldovei”. Referindu-ne la familiile cu numele Capri, înnobilate cu titlul de Baron, ele s-au așezat de-alungul timpului în Moldova și Bucovina, în centrele cele mai importante din punct de vedere administrativ, comercial și religios (Roman, Focșani, Iași, Botoșani, Cernăuți, Siret și mai ales în Cetatea de scaun, Suceava). Nicolae Baron Capri s-a născut la Focșani, în anul 1919 la 18 decembrie. Tatăl său Grigorie Kapri (1882-1945) era mare proprietar de pământ în județul Roman ca și în județul Putna. Mama sa, Lucreția Murad (1886-1958) avea ca zestre o moșie în comuna Brăiești (județul Dorohoi). Ambii părinți ai lui Nicolae Capri și-au făcut studiile la Viena. După terminarea claselor primare, Nicolae Capri urmează liceul „Unirea” din orașul natal, unde își ia și bacalaureatul, după care, între anii 1938-1942 urmează Școala Politehnică din București (Facultatea de agronomie), pe care o absolvă cu calificativul „foarte bine”. Tot în cadrul Politehnicii își satisface și serviciul militar. A participat cu gradul de locotenent major în cel de-Al Doilea Război Mondial, devenind veteran de război. Ca inginer agronom, cât a fost lăsat să lucreze, (în dosarul lui de cadre fiind etichetat:  descendent al unei familii nobile, aristocratice, fiu de moșier,  făcând parte dintr-o „frăție” masonică) N. Capri organizează în cadrul ICS Plafar culturile de plante medicinale și arome, pe întreaga țară, cu rezultate excepționale. Între anii 1955-1962 ajunge muncitor zilier la Oficiul de control al mărfurilor și la Fabrica de zahăr Chitila. A fost o perioadă grea din viața lui, pentru că în acea vreme trebuia să-și ajute mama și fratele mai mare, ambii având domiciliu forțat. Între anii 1962-1967, Nicolae Capri se află în județul Ilfov, la Videle, în calitate de inginer agronom. Aici are posibilitatea să-și demonstreze calitățile lui profesionale. Inițiază construirea a trei baraje de acumulare de apă, pe văi uscate, introduce irigații pe întinderi mari agricole, creează ochiuri mari de apă pentru piscicultură. A fost o sursă inepuizabilă de inspirație și realizări, transformând zone întregi sterile în livezi de pomi fructiferi, terase cu viță de vie de cea mai bună calitate, ferme de păsări și de animale. În tot acest timp a procurat utilaje moderne pentru agricultură și industria alimentară. Între 1967-1980, inginerul Nicolae Capri apare încadrat în Ministerul Agriculturii (Departamentul îmbunătățirilor funciare), unde va demonstra în continuare, calitățile sale profesionale. Între timp se căsătorește cu Silvia Simionescu, doctor în științe medicale, după mamă armeancă purtând numele de Burdea, înrudindu-se cu familiile Manea, Tatos, Goilav din Botoșani. Inginerul Nicolae Capri, se pare ultimul decendent al unei familii armenești așezată în România cu opt secole în urmă, și-a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 13 aprilie 1998. Suferind de o boală necruțătoare (leucemie), și simțindu-și sfârșitul, Nicolae Capri l-a chemat la patul său de suferință pe Arhimandritul dr. Zareh Baronian, slujitor al bisericii armene gregoriene ca să-l împărtășească. A doua zi a încetat din viață. A fost înmormântat în cavoul „Familia Baron Capri” în Cimitirul Bellu din București.

Izvoare:

Date extrase dintr-o scurtă monografie, în manuscris, aparținând d-nei dr. Silvia Simionescu, privind „Genealogia și viața lui Nicolae Baron Capri”.