BĂLBUL, Zareh pseudonimul lui Zareh Baronian (1891- 1961)

DSC_8365-1024x685Poet, prozator, publicist de limbă armeană, profesor la Școala armeană din București, cunoscut prin tot ce a scris sub pseudonimul Bălbul. S-a născut la Ada­pazar, în Turcia, (1891). La scur­tă vreme rămâne orfan de ambii părinți. Se simte atras din junețe de poezie și ca ata­re debutează la revista „Pri­mă­vara”, încurajat de unul din dascălii săi. Dar tânărul poet devine martorul unor evenimente tragice. Masacrul celor 30.000 de armeni de la Ada­na îi zdruncină conștiința. Schimbă îndată pana lirică a poeziei cu cea a revoltei. În 1912 face să apară o carte, pe care o intitulează „Revol­ta”. Lucrarea este publicată sub formă de foileton, într-un ziar armenesc din orașul de baș­tină. În foarte scurt timp în­cepe să se facă cunoscut, dar teama de represalii îl determină în anul 1915 să se refu­gieze în Bulgaria. În 1927, se stabilește în România. Publică o culegere de poezii inedite, primită cu satisfacție de critica literară și de cititori. De la debutul editorial din 1908 („Pe treapta destinului” — Istanbul) și până la trecerea în neființă (1961), Bălbul Zareh a dat luminii tiparului nume­roase alte volume, dintre care amintim: „O cupă de cântec” — 1941, „Buchetul de flori” — 1956, „Sfinții lăcașului nostru” — 1946, etc. Volumul „O cupă de cântec”, se reeditează post mortem, de către Editura „Kri­terion” din București. Nu­mele lui Bălbul Zareh devine tot mai cunoscut în diaspora armeană, în special în SUA, Turcia și Egipt. Critica de spe­cialitate îl socotește ca pe un poet al sufletului armenesc, de largă respirație, iar venerabilul cărturar H. Dj. Siruni îl caracterizează cum nu se poate mai bine: „În cântecele sale, poetul (Zareh Băl­bul) își păstrează sufletul tâ­năr, înduioșând cititorul aidoma unui copil”. A instruit generații întregi de copii armeni, ca director și profesor, la școlile armene din Sofia, Plovdiv, Burgas, Silistra, Var­na și București.


Izvoare:

A. Andonian — „La centenarul nașterii poetului Zareh Bălbul” Revista Ara­rat, București, nr.20/1992.

***

Redăm mai jos, o poezie de Za­reh Bălbul, tradusă din limba armeană:

La mormântul lui Eminescu

În lumea umbrelor pășesc încet, tăcut
Cînd Firea toată-n jur e-ncremenită,
Iar timpul veșnic s-a oprit, neabătut,
Lîngă mormîntul Tău pentru-o clipă!

Îngenunchind pe stratul țărînei Tale sfinte,
Iertare-Ți cer acuma că stărui să Te cînt
Cercînd să-ți fac portretul din palide cuvinte
S-aduc și eu prinosul acestui sfînt pămînt…

Tu blîndule LUCEAFĂR între înalte stele,
Un voievod al limbii, al verbului străbun,
Ești Cartea de învățătură a vremurilor grele
Și-abia acuma-n mine încerc să te adun…

La căpătîul Tău, își pleacă umbra-i dulce ramul,
Iar slovele-Ți demiurge și gîndul vers cu vers,
Alină sufletele noastre asemeni ca balsamul
Și-n zborul lor spre astre, cuprind întregul univers!