BAGDASAR, Dumitru (1893-1946)

Profesor doctor, personalitate medicală de prim rang în România. S-a născut la 17 decembrie 1893 la Roșiești, județul Vaslui, într-o familie modestă de armeni cu șapte copii. Dumitru era cel mai mare dintre ei. După clasele primare urmează liceul la Bârlad. Din motive financiare ajunge cu greu la București. Mai întâi, pedagog la liceul „Sf. Sava”, după care se înscrie ca student la Facultatea de Medicină. Este repartizat ca intern la spitalul de tuberculoză, iar din anul trei de studenție la Institutul Medicomilitar. După obținerea diplomei de medic, își desăvârșește pregătirea de chirurg. După contactul cu profesorul Gh. Marinescu, vestit neurolog, Dumitru Bagdasar străbate nebătătoritul drum al neurochirurgiei românești. În anul 1921 își dă doctoratul având ca temă „Sindromul parchinsonian postenecefa­litic”. În perioada 1927-1929, obține o bursă de specializare în neurochirurgie la Universitatea din Boston (SUA). Întors în țară, D. B. operează cu succes, între anii 1931-1933, peste 150 de cazuri. Între 1937-1945 devine conferențiar la Facultatea de Medicină din București, iar în ultimii ani ai vieții (1945-46) este de­semnat ministru al sănătății. Se stinge din viață la 15 iulie 1946, fiind declarat, post mortem, membru de onoare al Academiei Române. Opera: „Traité de neurochirurgie” (în colaborare cu G. Arseni); „Le traitament chirurgical des gommes cérébrales”; „Traumatismele cronico-cerebrale acute”; „Probleme de medicină de război”; „Considerații asupra bolii lui Lindau”, etc. Despre profesorul doctor Dumitru Bagdasar se poate spune că a fost creatorul școlii române de neurochirurgie.

Izvoare:

„Dicționarul enciclopedic român”, București, 1962;

Ioan B. Șahinian: „Dumitru Bagdasar” – (manuscris)