BABIC, Daniel

Mare om de afaceri. Poseda în orașul Giurgiu o Grădină de vară, frecventată de boierimea și elita locală a vremii. Filantrop recunoscut, a dat o mână de ajutor acelor armeni, care emigraseră din alte țări stabilindu-se în România. Într-o broșură apărută la Focșani (1877) în limba armeană „Despre coloniile armene din Moldo-Valahia, Ungaria și Polonia” (Tipografia „Haioț îngherutiun”) – publicistul Arșag Altunian, notează următoarele despre orașul Giurgiu: „Port și oraș în Valahia, situat pe malul Dunării… Cum intri în oraș simți că ai venit într-un oraș străin, european, care se deosebește complet de celelalte orașe turcești, având o atmosferă europeană. Orașul are 2000 de case… În total opt case de armeni, cu toții bogați, veniți de la București, cum ar fi Daniel Babic, Măgardici Husdic (probabil Hudic) și alții”.